Actualitate

ACTUALIZARE – CITITORII IN ACTIUNE – Pe Craica a inceput reconstructia colibelor (FOTO)

 FOTO: Reconstructie pe Craica - de la cititorii eMaramures.ro
 FOTO: Reconstructie pe Craica - de la cititorii eMaramures.ro

Pe unii dintre romii mutati in cladirile fostului combinat metalurgic Cuprom Baia Mare i-a apucat dorul de Craica, mai multe familii revenind in zona ca sa isi reia viata la coliba. Situatia a fost sesizata de o cititoare a ziarului electronic eMaramures.ro, care a trimis pe adresa redactiei si fotografii cu reconstructia ”cartierului” Craica.

”Sunt locuitoare pe strada Paltinisului si va trimit niste imagini cu tiganii care incep sa construiasca alte colibe. Pesemne ca au venit altii din alte parti si, pentru ca nu mai incap pe la rude, incep sa isi faca colibe din resturile daramaturilor de pe Craica”, a semnalat Elena Crisan.

Aceasta a atras atentia ca nimeni nu supravegheaza zona, astfel incat romii pot sa se desfasoare fara probleme. ”De doua saptamani nu s-a mai daramat nicio cocioaba. Suntem foarte dezamagiti de acest lucru. Speram ca nu ne-am pus sperantele in cine nu trebuie si ca totul a fost doar pentru a obtine voturi”, a mai spus cititoarea.

Ii asteptam si pe alti cititori ai eMaramures.ro sa intre in actiune si sa ne semnaleze evenimentele care se petrec sub ochii lor. Puteti trimite text, foto, video pe adresa redactiei: [email protected]

De asemenea, orice stire o puteti anunta telefonic la numarul 0753.151.650, la care va raspunde un redactor al eMaramures. 

ACTUALIZARE: Dupa publicarea materialului, Primaria Baia Mare a trimis, in 26 iunie, un drept la replica, acuzand eMaramures ca dezinformeaza. In document s-a precizat: “In urma materialului aparut pe site-ul eMaramures.ro, Politia Locala s-a deplasat la fata locului si a verificat intreg perimetrul. In urma acestor verificari a reiesit faptul ca, in ceea ce priveste coliba care apare in fotografiile de la material, tanarul din imagine DEMOLA coliba si nu o construia, cum a-ti (sic!) prezentat dumneavoastra.”

Fara a face comentarii despre cine si cum dezinformeaza, eMaramures publica detaliile tehnice de la fotografiile primite pe adresa redactiei, din care rezulta ca la momentul realizarii lor, joi, 21 iunie, coliba din imagini era in constructie. Astfel, in prima fotografie (picture 338) se vede ca persoana de pe acoperis asteapta sa primeasca o bucata de lemn pe care sa o aseze pe o portiune descoperita, iar in a doua (picture 340) se vede cum aceeasi persoana incearca sa fixeze bucata de lemn cu ajutorul altui om.

FOTO: Reconstructie pe Craica – de la cititorii eMaramures.ro

Sursa: I.O.