Actualitate

ACTUALIZARE – ACCIDENT MORTAL – Un sofer din Ilba a murit intr-un accident pe DN 19, la Ciuperceni (GALERIE VIDEO)

 Foto: accident de circulatie - Ciuperceni, Satu Mare (c) szatmar.ro
 Foto: accident de circulatie - Ciuperceni, Satu Mare (c) szatmar.ro

Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
Doua persoane si-au pierdut viata intr-un accident rutier petrecut azi dimineata, 19 iunie, pe DN 19 Satu Mare – Baia Mare, pe raza localitatii Ciuperceni. Un sofer de 34 de ani din localitatea maramureseana Ilba, pe fondul conducerii imprudente a patruns pe contrasens, intrand in coliziune cu autoturismul condus regulamentar, din sens opus, de un cetatean maghiar de 42 de ani, din localitatea Nyirederzs.

“Evenimentul rutier a fost sesizat politiei la ora 06.57, echipajele rutiere deplasandu-se la fata locului. In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit ca unul dintre soferi, Constantin S., de 34 de ani, din localitatea Ilba, judetul Maramures, pe fondul conducerii imprudente a patruns pe contrasens, intrand in coliziune cu autoturismul condus regulamentar, din sens opus, de Mihaly M., de 42 de ani, din localitatea Nyirederzs, Ungaria”, a declarat, pentru eMaramures.ro, Roxana Cristea, purtatorul de cuvant al IPJ Satu Mare. 

Cetateanul maghiar a decedat la scurt timp dupa producerea accidentului, iar maramureseanul in decurs de o ora, in drum spre spital. Politistii continua cercetarile pentru stabilirea cauzei care a dus la producerea tragicului eveniment rutier.

Sotia maramureseanului a fost socata la aflarea vestii, la fel ca si vecinii barbatului, care nu s-au gandit ca acesta va avea un sfarsit atat de cumplit. “Tare bland a fost. Un om atat de bun. Vai, pacat ca nu l-ati cunoscut”, a spus una dintre vecine. O alta a deplans faptul ca sotia acestuia si cei doi copii au ramas fara sprijin.

Foto: accident de circulatie – Ciuperceni, Satu Mare (c) szatmar.ro
Sursa: Andrei Gherghel, Andrei Trif