O copie a unui scurt film detinut in original de FBI, in care Marilyn Monroe intretine relatii sexuale cu un barbat neidentificat, a fost achizitionata pentru suma de 1,5 milioane de dolari de un colectionar din New York. Incendiara inregistrare a fost descoperita de Keya Morgan, un tanar care aduna materiale pentru a realiza un documentar despre celebra actrita care a incetat din viata in 1962.
Inregistrarea dureaza 15 minute, este filmata in alb-negru in anii ’50 si o prezinta pe Marilyn Monroe oferindu-i o partida de sex oral unui barbat neidentificat. In anii ’60, dupa ce a descoperit acest film si a confiscat originalul, directorul de atunci al FBI, Edgar Hoover, a incercat in zadar sa-l identifice pe partenerul sexual al actritei, existand speculatii ca acesta ar fi fost chiar presedintele american John Fitzgerald Kennedy sau fratele sau Robert Kennedy.
Conform lui Keya Morgan, copia acestui film si a documentelor din arhivele FBI care-l insotesc au fost obtinute de fiul unui fost agent FBI. Conform arhivelor FBI, fostul sot al lui Marilyn Monroe, jucatorul de baseball Joe di Maggio, a incercat in epoca sa cumpere aceasta inregistrare oferind suma de 25.000 de dolari, insa a fost refuzat de detinatorul peliculei.
Sursa: Rompres