Actualitate

Subiecte Simulare Bac 2019 Matematică. Ce pică la clasa a XII-a

Subiecte Simulare Bacalaureat 2019. Elevii clasei a XII-a susțin Simularea la Bac 2019 în perioada 19-21 martie 2019. Alături de ei, vor susține simularea și elevii de clasa a XI-a, cu mențiunea că aceștia nu vor da proba scrisă la alegerea profilului și specializării.

Deși în acest an școlar simularea la Bac va fi susținută atât de elevii clasei a XI-a, cât și cei de clasa a XII-a, Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a afirmat posibilitatea introducerii, în viitor, a simulărilor pentru toți elevii de liceu, respectiv clasele IX- XII, cu scopul de a-i familiariza pe școlari cu examenu maturității.

„Avem evaluări la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, acum facem simulare la VII-a, avem evaluare la a VIII-a si ne-ar mai trebui ceva, ca in liceu, de la clasa a IX-a pana la clasa a XII-a, nu avem deloc. Poate facem simulare in fiecare an, ca să creștem presiunea cumva asupra lor, să se pregateasca pentru examenul final. Poate creștem numărul de ore remediale. Sunt idei pe care vom încerca să le aducem în sistem în asa fel încât să ameliorăm rezultatele”, a fost declarația Ecaterinei Andronescu.

În noiembrie anul trecut, Ministerul Educației a luat în calcul posibiliatea introducerii testelor grilă la Bacalauratul din 2019, dar și la Evaluarea Națională. În acest sens, pe site-ul Ministerului, edu.ro, au fost publicate și modele de teste tip grilă, pe care, ulterior, le-a retras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *