Războiul din Ucraina, drama pe care o trăiesc zilnic cei care au fugit din calea bombelor, a gloanțelor și a tancurilor a reușit să trezească în mulți dintre noi altruismul, atâta cât ne-a mai rămas după inundații, munți de zăpadă sau de gunoi, incendii. Maramureșeanul, om cu suflet mare a uitat de facturile uriașe la gaze și curent, de COVID și toate restricțiile impuse, s-a scobit adânc în buzunare, în pușculiță sau în portofel și a decis să ajute. Așa cum știe el cel mai bine: cu ce îi prisosește prin gospodărie, cu ce mai poate cumpăra din bruma de bani pe care o are sau stând în frig pentru a-i primi pe refugiați.
Mai există însă o categorie specială, din păcate, cea a oportuniștilor, care vede o oportunitate acolo unde alții văd doar necaz și pustiire. Este vorba despre politicienii ajunși la cârma județului și pe care în ultimele patru zile nu i-am văzut decât pe rețelele de socializare distribuind acțiuni făcute de alții.
Am citit în urmă cu doar câteva zile că de pe fostul sediu ASIROM cad cărămizi în capul trecătorilor și doar o minune a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Am văzut ieri cu stupoare că acolo se adună ajutoarele pentru sinistrați, că acolo vin zeci de voluntari ca să le adune/centralizeze. Mă rog să nu le cadă nimic în cap. Gestul este unul lăudabil și la el s-au raliat numeroase ONG-uri. Nu le știu numele că nu le-a înșirat nimeni, știu doar că cele serioase, gen Crucea Roșie, Ajutorul Maltez, Biserica adună și fac totul pe cont propriu. Oare de ce?
Am văzut și un mesaj filmat al unui „prunc” care cerea „AMU” ajutoare și bani pentru refugiați. Cu bâlbele și cacofoniile de rigoare din textul încropit pe genunchi, ce-l recomandă pe acest individ să ceară bani? O fi el consilierul prefectului, dar asta nu spune despre el decât că „are pile”, nicidecum că ar fi de încredere. Acțiunea lui este sprijinită de Ionel „bă băiatule” Bogdan, prezidentul Consiliului Județean Maramureș. În caz că nu vă amințiți cine este, e cel care se laudă pe la mese că l-a făcut președinte pe Iohannis.
Doi oportuniști care încearcă un exercițiu de imagine, încearcă să adune capital electoral, profitând de un eveniment major. Ca să fie convingător, consilierul prefectului a pus la dispoziție spațiul „cu titlu gratuit”, probabil până va primi o subvenție serioasă pentru gestul lui caritabil. Este o tactică veche, răsuflată. Oare Consiliul Județean Maramureș nu are la dispoziție spații unde să adune ajutoare? Casa Tineretului pentru care s-a zbătut ani de zile stă nefolosită, avem zeci de săli de sport. De ce la acțiunea coordonată în on-line de cei doi nu s-a alăturat Biserica sau ONG-uri de care am auzit și care sunt credibile?
Ajutoare primite de la maramureșeni, nu de la politicieni și asociații care își arogă meritele…
Maramureșenii de bună credință au sărit să ajute din puținul lor și ar fi păcat ca doi oportuniști „gălbejiți” să-și bată joc de efortul lor.
Sponsorizări pe Facebook pentru propria imagine…
Culmea este că nu prea i-am văzut pe cei doi la Sighetu Marmației, nici pe Ionel Bogdan și nici pe prefectul Rudolf Stauder cu suita. Ionel a fost cu Raed Arafat, șeful lui pe linie de partid, au inspectat, au făcut poze și un live și, gata. Bifat!
Am înțeles, au de lucru pe strada Culturii nr. 9, singurul spațiu din Baia Mare pe care l-au găsit urgent, în mod gratuit. Nici nu știam că acțiunea este a Consiliului Județean Maramureș pentru că cei de la AMU și-au revendicat-o. Niște „neinspirați” ar spune un alt lider din Baia Mare, unul adevărat, pe care acum toți încearcă să-l tragă pe dreapta, niște „neinspirați” care doresc să „confiște” o acțiune a maramureșenilor.
O asociație credibilă care a făcut mult bine este Fundația de voluntari Somaschi cu padre Albano Alloco ,preot catolic care a făcut de ani de zile mult bine in județul MM. și in țară …și acum este pe baricade ca deobicei ! Felicitări padre Albano ! Felicitări voluntari Somaschi!