Sotii Vlasin sunt in divort – iar miza cea mare e copilul in varsta de 5 ani pe care il au impreuna. Ioana a povestit ca sotul ei ar fi facut presiuni pentru ca anchetele sociale „sa iasa cum a vrut el si sa imi ia fata”.
„Vineri m-a batut de am ajuns la spital. Eram acasa la parintii mei. Ei au vazut totul. Si fata mea a vazut! Nu am putut sa mai tac si am depus plangere la politie. As fi putut sa o fac mai de mult, pe 2 mai, cand m-a strans de gat (am certificat medico-legal), dar mi-a fost rusine de oameni.”
Vasile Vlasin a refuzat sa explice ce s-a intamplat, de fapt, la Borsa, unde Ioana sustine ca s-a petrecut incidentul. „Nu vreau sa dau nici un fel de replica. Probele trebuie duse la tribunal, in fata judecatorilor care vor analiza dosarele. Nu disper si nu stau cu capul la cutie. Eu am depus actiunea de divort la tribunal, iar procesul ramane acolo, nu in presa. Ea este sotia mea, e femeia care m-a tinut in brate, e mama copilului meu, iar daca incerc sa ii fac rau, ii fac rau fetitei mele.”
Consilierul baimarean parea convins ca in cel mult o luna conflictul se va aplana si ca sotia lui va ajunge sa regrete acuzatiile. „Am un aliat foarte puternic, care nu m-a tradat niciodata: timpul. Eu cred ca va reveni cu picioarele pe pamant si va regreta”. Vlasin a lasat, totusi, sa se inteleaga ca intreaga poveste ar fi de fapt un scenariu menit sa il faca sa piarda in instanta drepturile parintesti si sa il discrediteze.
„E adevarat ca vreau ca fata sa ramana cu mine, dar nu e vorba de nici un scenariu. Eu nu stiu nimic nici de politica si nici nu am influenta sa atrag de partea mea un medic legist, care sa imi scrie ca am fost batuta. Acesta e adevarul, iar o femeie poate sa inteleaga ce inseamna sa stai cu frica ca o sa fii batuta. Poate ca daca nu faceam publica povestea pierdeam copilul, dar asta nu e tata si lumea trebuie sa stie. El e omul care umbla cu falsuri nu eu. Are falsul in sange…”, a declarat Ioana Vlasin.
Odata cu acuzatiile de agresiune corporala, confirmate si de politia Borsa, a fost readusa in actualitate si istoria arestarii lui Vlasin in strainatate. S-a scos de la naftalina un document emis de Sectia Consulara a Ambasadei Austriei la Bucuresti in care se arata ca alesul baimarean a fost condamnat la 6 luni inchisoare, respectiv la 12 luni inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o perioada de 3 ani. Infractiunile pentru care a fost acuzat sunt dintre cele mai grave: trafic de persoane, falsificare de documente/fals in inscrisuri si uz de fals.
Cazierul consilierului, la alegerile locale, a fost curat. Explicatia data a fost aceea ca procesul a avut loc in strainatate. „Vine cineva si aduce acuzatii vechi de 100 de ani. Ce am avut de declarat, atunci am declarat. Acum nu mai revin. Poate sa ceara oricine cazierul meu si sa vada ca e alb”, a declarat alesul.
In ianuarie 1998, presa centrala a relatat ca un anume Vasile Vlasin din Borsa a fost prins cu o sacosa de pasapoarte unguresti falsificate pe care le pregatise pentru 39 de maramureseni care incercau sa intre ilegal pe teritoriul Austriei, via Italia. Pentru aceste servicii, politistii cehi spuneau ca Vlasin a cerut intre 500 si 2.000 de marci de persoana.
O lovitura pentru Vlasin a venit si din partea fostului sau sef, ex-senatorul PRM Mircea Mihordea, care intr-o emisiune televizata a postului AXA TV, la care era invitata Ioana Vlasin, l-a acuzat pe fata ca e… homosexual. Fostul parlamentar a povestit ca, acum cativa ani, cand Vlasin ii era sef de cabinet, s-ar fi dat la el intr-o noapte. „Pe la 2 noaptea… O surpriza… A inceput sa ma mangaie. M-a mangaiat in regiunea pubiana (…) A doua zi a recunoscut. Mi-a spus «Am avut un vis erotic. Va rog sa ma scuzati d-le senator»”, a declarat Mihordea.
Referitor la aceste acuze consilierul Vasile Vlasin a spus ca ii „provoaca greata.” „Situatia a devenit penibila. Daca vine cineva si spune ca sunt homosexual, cum pot sa dovedesc contrariul? Ce pot sa fac?! Eu unul nu stiu… Sa spun ca altii: «aduceti-mi nevestele voastre, sa va arat ca nu e asa»?!”
Scandalul Vlasin nu se va opri insa aici. Sunt voci care spun ca vor fi scoase de la naftalina si alte „istorioare” picante despre viata consilierului. Proaspetii colegi de partid, pesedistii, pastreaza insa tacerea. Se pare ca au muscat-o urat acceptandu-l ca membru pentru ca imaginea filialei a fost serios sifonata chiar daca se va dovedi ca acuzele sotiei lui sunt nefondate.
„E un spectacol. Oricine are probleme personale si nu trebuie sa apara in presa. Nu vreau sa cred ca ar exista o legatura cu denuntul facut de el la DNA pentru tranzactia de pe Horea 46A”, a declarat Dumitru Matei, lider al grupului PSD din Consiliul Local Baia Mare.
Liderul PSD Maramures, Eugenia Godja, nu a putut fi contactata pentru a-si exprima punctul de vedere in legatura cu acuzele aduse consilierului trecut in urma cu o luna si jumatate in partid. La alegerile locale din 2004, Vasile Vlasin a obtinut mandatul de consilier pe listele PRM, formatiune din care a plecat cu scandal in primavara acestui an.
Conducerea organizatiei judetene a PRM l-a exclus din partid imputandu-i o multime de abateri, pe care Vlasin a incercat sa le contracareze fara succes. Alesul chiar si-a actionat in judecata pentru calomnie sefii de partid, pe liderul PRM Maramures, Emil Marinescu – vicepresedinte al consiliului judetean, si pe cel al filialei Baia Mare, Ovidiu Stefan – viceprimar al municipiului resedinta de judet. Timp de cateva luni, Vasile Vlasin a fost fara partid, perioada in care a incercat sa se reorienteze politic, pentru ca recent sa fie prezentat presei ca o „achizitie” buna a conducerii organizatiei judetene PSD. La ultima conferinta chiar s-a anuntat ca este un potential candidat la Primaria Baia Mare. PSD-istii se pare ca au avut insa mana proasta cand au ales, astfel incat acum se vad nevoiti sa isi inchida telefoanele si sa astepte sa treaca furtuna.
Sursa: Larisa Tivadar