Cultura

Zi specială la Rohia. Sute de credincioşi s-au adunat la aşezământul monahal – FOTO

Duminică, 14 ianuarie 2018, Odovania praznicului Botezului Domnului, Preasfinmţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, cu începere de la ora 9,30, Sfânta Liturghie Arhierească la Rohia, mănăstirea de metanie a Preasfinției Sale.

Sfânta Liturghie

Cu această Sfântă Liturghie s-au încheiat sărbătorile creștine de iarnă, care au început cu praznicul Nașterii Domnului de anul trecut și se încheie cu Odovania praznicului Botezului Domnului de anul acesta.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica nouă a mănăstirii, din soborul slujitor făcând parte și fii ai Mănăstirii Rohia deveniți întâistătători de sfinte mănăstiri din Eparhie: Arhim. Dr. Timotei Bel, exarhul mănăstiresc al Episcopiei și starețul Mănăstirii Scărișoara Nouă, Arhim. Dr. Macarie Motogna, starețul mănăstirii Rohia, Arhim. Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, Arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Arhim. Pantelimon Ilieș, economul Mănăstirii Rohia, Arhim. Ghelasie Maxim, Protos. Ignatie Herman, de la Altarele Mănăstirii Rohia, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, Pr. Ioan Ciceu, proin-protopop al Lăpușului, Pr. Mihai Gheduțiu, secretar protopopesc, Pr. Emanuil Cosma, diaconi.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Theologos” a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijată de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la chinonic a cântat Marcela Latiș, elevă a Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare.

Între credincioșii din Țara Lăpușului și din alte părți ale Episcopiei, care s-au rugat la Sfânta Liturghie alături de soborul slujitor, s-a aflat Arhitectul Dorel Cordoș cu soția, Dr. Vlad Severius Pașca, membru al Adunării Eparhiale, cu soția, ing. Ioan Filip, director al „TAPARO” Tg. Lăpuș ș.a.

Ridicare în rang preoțesc

La încheierea Sfintei Liturghii a fost hirotesit preotul Mihai Gheduțiu din Tg. Lăpuș, întru iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu.

Preotul Mihai Gheduțiu a fost mai mulți ani, ca teolog, în diferite ascultări la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia.

Acum este preot II la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Tg. Lăpuș, secretar protopopesc și desfășoară, împreună cu protopopul Lăpușului, Pr. Dr. Florin Stan, și alți preoți, importante activități cu tineretul.

 

 

Rohia – Muntele cel Sfânt al lui Dumnezeu

„Pentru că este Odovania praznicului Botezului Domnului, am încheiat la Mănăstirea Rohia, mama noastră duhovnicească și mănăstirea noastră de metanie, împreună cu părinții și ucenicii noștri și fiii Rohiei, am încheiat sfintele sărbători de iarnă aici, spre bucuria credincioșilor și spre bucuria Maicii Domnului, prin purtarea de grijă a căreia ne-am format și am devenit slujitori ai lui Dumnezeu în Biserica lui Hristos din România, a afirmat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Suntem fericiți că mănăstirea evoluează în chip minunat, părintele stareț Macarie, împreună cu părinții din Mănăstire, au reușit să acopere Centrul cultural-monahal și social „Nicolae Steinhardt”. Biserica este pictată în chip minunat și se pregătește de la o zi la alta pentru marele eveniment al târnosirii. Dar mai ales suntem bucuroși pentru iubirea pe care o arată credincioșii față de această mănăstire unică, aleasă de Dumnezeu ca loc pe care să se construiască Casă Maicii Domnului. Și cu adevărat locul acesta sfânt este. Este Muntele cel Sfânt al lui Dumnezeu de la Rohia. Ne bucurăm pentru împreuna slujire cu toți părinții din celelalte sfinte mănăstiri, care sunt fii ai Rohiei și care au venit cu mult drag să-i mulțumească Maicii Domnului pentru toate darurile pe care le revarsă neîncetat asupra noastră.”

Parastas după marele nostru poet național Mihai Eminescu

Pentru că luni, 15 ianuarie, este ziua de naștere a marelui nostru poet naţional Mihai Eminescu, și, din acest motiv, 15 ianuarie a fost declarată Ziua Națională a Culturii Române, la sfârșitul Sfintei Liturghii, la Mănăstirea Rohia a avut loc un parastas de pomenire a lui Mihai Eminescu, a stareților, viețuitorilor și binefăcătorilor Mănăstirii Rohia trecuţi la Domnul. Sfântul locaș de închinare este şi locul unde cultura românească, prin marii ei oameni care au vieţuit aici, cum este şi Nicolae Steinhardt, s-a îmbinat armonios și folositor cu rugăciunea.

„Mănăstirea Rohia este un loc plin de cultură creştină şi de tradiţii sfinte, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Este cetatea nu doar a credinţei, ci şi cetate a culturii, prin biblioteca, ce are peste 50.000 de volume şi este ctitorită de Înaltpreasfinţitul Justinian şi poartă numele „Justinian Arhiepiscopul”. Deci, Rohia este un simbol. Rohia este un pilon al identității noastre culturale, al identității noastre naționale și al credinței noastre creștin ortodoxe strămoșești”, a completat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Parastase de pomenire pentru cel mai mare poet național român au avut loc azi, duminică, 15 ianuarie 2018, în toate parohiile, mănăstirile și schiturile din Eparhia Maramureșului și Sătmarului, la îndemnul chiriarhului locului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *