Social-democratii maramureseni nu au privit cu ochi buni vizita premierului Emil Boc in Maramures, dar iritarea cea mai mare le-a produs-o prezenta ministrului Radu Berceanu, despre care au spus ca este un oltean care niciodata nu ii va ajuta pe maramureseni. Consilierul judetean Gabriel Zetea chiar i-a transmis un mesaj acestuia, sfatuindu-l sa evite judetul. ”Domnul Berceanu sa nu ne mai treaca pragul vreodata pentru ca de dusmani nu ducem lipsa”, a declarat alesul social-democrat, iar liderul PSD Baia Mare, Mircea Dolha, a punctat spunand ca ministrul transporturilor este ”un oltean care nu poate sa ii inteleaga pe maramureseni si nici Maramuresul ca entitate”.
Reprezentantii PSD Maramures au spus ca premierul nu a facut decat sa faca un turneu electoral, in care a prins si judetul, pentru ca, in rest, nu a facut decat sa lanseze promisiuni pentru care nu are acoperire financiara.
Sub tunuri a fost pus insa ministrul Radu Berceanu, care in opinia liderul PSD Baia Mare a venit doar sa ii ironizeze pe maramureseni si sa ii compare pe toti cu niste oameni visatori. Iritarea a provenit de la modul in care demnitarul a vorbit despre tunelul pe sub Gutai, pe care mai-mai ca nu l-a comparat cu o utopie. ”De povestitori de tuneluri nu ducem lipsa”, a spus el la Baia Mare, aratand ca proiecte de investitii mari pot fi facute doar cand sunt bani. Citeste declaratia ministrului Berceanu aici… RADU BERCEANU – Ministrul Transporturilor: „E plina tara de povestitori de tuneluri” (VIDEO)
In opinia lui Gabriel Zetea, ”remodelarea” proiectului la drumul rapid Baia Mare – Satu Mare – Petea nu a facut decat sa aduca Maramuresul cu trei ani in urma, precizand ca va fi nevoie de alte studii pentru ca proiectul sa fie refacut la doua benzi. Acesta a mai mentionat ca Berceanu nu a reusit sa demareze niciun proiect in ultimele sapte luni, dar nici nu ar fi avut cand pentru ca mai mult se plimba pe santiere ca sa isi faca imagine.
”Iesirile sale in presa il preocupa mai mult. Cred ca are niste replici, memorabile e adevarat, pe care le repeta in oglinda pentru ca ii ies de multe ori. Se comporta la fel ca mentorul sau Traian Basescu, care scoate tot felul de replici spumoase ca sa impresioneze”, a declarat consilierul PSD-ist.
CITESTE SI:
Sursa: Meda Muntean