Actualitate

Zece interlopi români, judecaţi în Franţa. Victimele lor s-au temut să îi reclame

Procesul a 10 proxeneţi români s-a deschis miercuri la Tribunalul corecţional din oraşul francez Nîmes (sud), inculpaţii fiind acuzaţi de exploatarea a cel puţin 17 prostituate, potrivit canalului public de televiziune France 3.

Inculpaţii erau implicaţi într-o reţea de proxenetism care se întindea din Avignon până în Perpignan, în sudul Franţei. Activităţile de prostituţie le implicau pe însoţitoarele celor 10 români. Toţi sunt originari din regiunea Aradului.

Potrivit sursei, miza acestui proces este de a afla dacă se poate vorbi despre proxenetism, deoarece femeile respective erau de acord. Doar asociaţia naţională de combatere a proxenetismului s-a constituit ca parte civilă.
Interlop împușcat mortal chiar în ziua în care lansase o carte despre lumea traficanților de droguri
Nici una dintre prostituate nu a depus plângere sau nu a apelat la serviciile de poliţie pentru a se plânge, a afirmat Jean-Marie Richard, avocatul celor doi principali inculpaţi.

Audierile ar urma să se încheie vineri seara şi decizia ar putea fi punerea în libertate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *