Primul zbor fara echipaj al vehiculului spatial american Orion, succesor al navetelor spatiale, capabil sa transporte astronauti dincolo de orbita terestra, va avea loc in septembrie 2014, a anuntat NASA. „Progrese foarte mari au fost realizate in ceea ce priveste accelerarea programului Orion, fapt care va permite efectuarea unui zbor de proba al capsulei in septembrie 2014”, asa cum era prevazut initial, a declarat in timpul unei mese rotunde William Gerstenmaier, administrator adjunct al NASA, insarcinat cu explorarea spatiala cu astronauti la bord.
Lansata de la baza aeriana Cape Canaveral din Florida, Orion, care nu va transporta astronauti inainte de 2021, va efectua doua rotatii in jurul Terrei inainte de a realiza o reintrare in mare viteza in atmosfera. Acest zbor vizeaza mai ales testarea scutului termic al vehiculului de aproape noua tone si a sistemului de parasute pentru amerizarea prevazuta a avea loc in Oceanul Pacific in largul statului american California, a precizat acelasi specialist.
Pentru acel prim zbor, Orion va fi lansat de o racheta Delta IV, pentru ca sistemul sau de lansare – Space Launch System/ SLS – nu a fost deocamdata finalizat. Si in acel domeniu, „progrese foarte mari au fost realizate intr-un timp foarte scurt” in ceea ce tine de SLS, „care este finalizat in procent de 70%”, a afirmat acelasi expert de la NASA.
Orion, care va putea sa transporte in spatiu pana la sase astronauti, va fi lansat de SLS, pentru prima misiune spatiala in 2017 in jurul Lunii. Capsula fara astronauti va fi plasata pe o orbita aflata la 75.000 de kilometri deasupra suprafetei lunare, pentru un zbor de 21 de zile, destinat mai ales pentru a testa modul in care functioneaza acel lansator greu, de 70 de tone, pentru misiuni cu echipaj uman dincolo de orbita terestra.
Acea orbita are particularitatea de fi foarte stabila, intrucat obiectele pot ramane pe ea timp de un secol fara sa piarda din altitudine sau sa cada pe Luna, a spus William Gerstenmaier. „Vom duce Orion in acea regiune din jurul Lunii si vom vedea cum vom putea sa utilizam gravitatia lunara pentru a se plasa pe acea orbita si, apoi, sa o extragem de acolo, pentru a reveni pe Terra. Vom incepe astfel sa functionam cu adevarat in spatiu si sa folosim gravitatia Lunii pentru a merge spre diverse destinatii din Sistemul Solar”, a continuat acelasi expert.
Pe acea orbita lunara, NASA intentioneaza sa plaseze un asteroid de 500 de tone, pe care agentia spatiala americana prevede sa il captureze intr-un punct mai indepartat din spatiu cu ajutorul unui vehicul automatizat in jurul anului 2020. Dupa ce asteroidul va fi plasat pe acea orbita lunara, astronautii de la bordul capsulei Orion vor putea sa il studieze in timpul unor misiuni de 21 de zile.
Sursa: Mediafax