La fel ca ploile acide, zapada poate fi si ea toxica. Meteorologii sud-coreeni au lansat luni o avertizare in acest sens, informeaza 7sur7.be. „Va rugam sa va luati umbrele cu dumneavoastra fiindca ninsorile care cad in regiunile centrale ale tarii sunt acide”, recomanda specialistii in meteorologie. PH-ul acestor ninsori a fost estimat la 3,8 (4,2 la Seul), fiind datorat smogului toxic legat de concentratia particulelor fine.
Zapada acida este destul de frecventa in anumite zone ale lumii. Ca si ploaia acida, ea este provocata de emisiile de dioxid de sulf si oxid de azot care reactioneaza cu moleculele de apa din atmosfera.
Cele doua gaze sunt destul de obisnuite, indeosebi in tarile puternic industrializate. Zapada acida prezinta in general un grad de aciditate mai mic decat ploaia, dar poate avea o influenta reala asupra PH-ului apei si solului. Poate fi periculoasa si pentru sanatate, provocand mai ales probleme ale pielii, incheie 7sur7.be.
Sursa: Agerpres