Afaceri - Economic

VERDE – Actiune nationala de impadurire a 80 de hectare de terenuri publice, organizata in 14 noiembrie

O suprafata de 80 de hectare de terenuri publice neproductive urmeaza sa fie impadurite in data de 14 noiembrie, in cadrul campaniei ‘Plantam! Ingrijim! Impadurim!’, demarata de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor /MMAP/, in parteneriat cu Asociatia EcoAssist.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, perioada de inscriere pentru campania de impadurire va avea loc in intervalul 20 octombrie — 14 noiembrie 2015.

‘Ne asteptam ca peste 650.000 de romani sa fie alaturi de noi pe 14 noiembrie si fiecare sa planteze cel putin un puiet intr-un loc care ii este la indemana. Romsilva va furniza gratuit puietii necesari impaduririi terenurilor puse la dispozitie de administratiile publice locale si va oferi asistenta de specialitate pe toate plantatiile pe care se vor implica voluntarii. Totodata, specialistii Romsilva vor ingriji puietii ce vor fi plantati, pana la atingerea maturitatii’, a precizat ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Gratiela Gavrilescu.

Prin intermediul campaniei ‘Plantam! Ingrijim! Impadurim!’ vor fi impadurite 80 de hectare de terenuri publice neproductive confirmate de primarii, prin plantarea a peste 300.000 de puieti. Totodata, este asteptata o implicare masiva a societatii civile, astfel incat peste 650.000 de romani sa planteze cate un copac iar 14 noiembrie 2015 sa devina ziua in care au fost plantati un milion de puieti.

Conform MMAP, plantatiile oficiale si platforma de inscriere a voluntarilor sunt disponibile pe site-ul www.plantamfaptebune.ro, unde sunt asteptati toti cei care doresc sa se alature acestei ample actiuni. Pe respectiva pagina de internet sunt puse la dispozitia doritorilor doua modalitati de implicare: inscrierea ca voluntar in cadrul unei plantatii oficiale intr-unul din judetele disponibile pe harta sau organizarea propriei actiuni.

In ambele situatii este necesara inscrierea pe site, pentru o buna organizare a campaniei atat pe plantatiile oficiale, cat si pe cont propriu.

Sursa: Agerpres