Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis astazi, 4 august, convocarea plenului in sesiune extraordinara in data de 16 august, pe ordinea de zi figurand legea ANI.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis convocarea unei sesiuni extraordinare in 16 august – la ora 12.00 va fi convocat Biroul Permanent, la ora 13.00 grupurile parlamentare se vor reuni in sedinta, iar la ora 14.00 va fi plenul Camerei, a precizat presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, dupa sedinta conducerii acestui for legislativ.
Anastase a aratat, totodata, ca Biroul Permanent a stabilit sa sesizeze Comisia Juridica in ceea ce priveste decizia Curtii Constitutionale referitoare la neconstitutionalitatea Legii privind exercitarea functiilor si demnitatilor publice pentru modificarea si completarea Legii nr.144/2007.
Propunerile PNL de completare a ordinii de zi cu inca doua proiecte de lege (propunerea legislativa privind combaterea platilor intarziate si un proiect de lege pentru aprobarea unor masuri de reducere a taxelor si impozitelor) vor fi supuse plenului Camerei in data de 16 august.
Anastase a mai spus ca rapoartele comisiilor de specialitate privind Legea ANI si cele doua proiecte de lege propuse de liberali vor trebui finalizate cu trei zile inaintea sesiunii extraordinare.
Anastase a mai aratat ca nu au fost probleme legate de vacanta parlamentara in ceea ce priveste convocarea sesiunii extraordinare. „Am avut deschidere din partea tuturor grupurilor parlamentare. Aceasta lege (a ANI, n.r.), la Camera, a avut sustinerea tuturor grupurilor. Ma astept sa avem cvorum si Legea ANI sa treaca de Camera„, a spus Anastase.
Curtea Constitutionala a decis, in 19 iulie, ca este neconstitutionala Legea privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate (ANI), in urma unei sesizari formulate de presedintele Traian Basescu.
In 13 iulie, seful statului a sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu Legea ANI reexaminata, mentionand ca dispozitiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor sunt de competenta Senatului si a Camerei Deputatilor.
Sursa: Mediafax