Pentru a calatori cu mijloacele de transport ale SC URBIS SA Baia Mare, orice cetatean trebuie sa detina o legitimatie de calatorie valabila (bilet validat, abonament insotit de legitimatia de abonat eliberat de SC URBIS SA). Copiii cu varsta sub 5 ani pot sa calatoreasca gratuit.
Conducerea SC URBIS SA Baia Mare precizeaza faptul ca biletele si abonamentele de calatorie pot fi achizitionate de la: chioscurile de vanzare bilete si abonamente de pe raza municipiului Baia Mare respectiv: Gara, Piata Izvoare, Satra, Unic, Real, Spital, Firiza, IMMUM si Baia Sprie, Agentia de vanzare bilete si abonamente Urbis, automatele de bilete amplasate in statiile: URBIS, Stadion, Albina, Canal 7, Meda, Marasesti, Pietrosul, in incinta Gold Plaza si in magazinul Kaufland II de pe B-dul Unirii, de la cei peste 100 de agenti economici care vand bilete, cat si prin SMS.
Calatorii care folosesc mijloacele de transport in comun sunt rugati sa isi procure din timp bilete pentru a evita achizitionarea lor de la conducatorii auto. Acest fapt duce la stationarea suplimentara a mijloacelor de transport in statii, la neincadrarea in programele de circulatie si creeaza disconfortul pentru ceilalti calatori care asteapta in statiile urmatoare autobuzele.
Biletele vor fi validate in aparatele special montate in aceste mijloace de transport dupa urcare. Abonamentele sau legitimatiile de calatorie nominale nu pot fi transmise altor persoane. Cei care vor fi depistati cu ocazia controalelor ca nu au bilete sau abonamente vor suporta sanctiunile contraventionale prevazute de legea 92/2007, art. 45, cu amenda de la 100 la 500 lei.
Sursa: SC Urbis SA