Vezi VIDEO
O femeie in varsta de 40 de ani, internata in stare grava la Spitalul Judetean de Urgenta din Baia Mare, a fost transportata azi, 10 mai, cu un elicopter SMRD la o clinica din Cluj. Femeia se pare ca a suferit o leziune hepatica dupa ce a cazut pe scari, insa nu s-a prezentat la medic circa o luna de zile. Cand nu a mai suportat durerile, aceasta s-a dus la doctor in Sighetu Marmatiei, de unde a ajuns la spitalul din Baia Mare. Aici, medicii au constatat ca e necesara o inteventie chirurgicala la Cluj Napoca.
Un elicopter SMURD a aterizat, astazi, pe heliportul Spitalului Judetean din Baia Mare pentru a transporta la Cluj Napoca o bolnava aflata in stare grava. Femeia, din Sighetu Marmatiei, in varsta de aproximativ 40 de ani, a suferit un traumatism hepatic in urma cu mai mult timp, insa s-a prezentat abia acum la medic.
In urma investigatiilor facute la spitalul din Baia Mare, s-a stabilit ca este necesara o inteventie chirurgicala ce poate fi efectuata doar la o clinica din Cluj.
„Investigatia ecografica a ridicat niste suspiciuni, i s-a facut un examen computer tomografic evidentiind niste hematoame, deci niste zone hemoragice in ambii lobi hepatici, ori chirurgia ficatului este o chirurgie pentru care se fac studii serioase in strainatate, si cel mai apropiat centru de chirurgie hepatica este la Cluj”, a precizat Sabin Nemes-Bota, directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris” in Baia Mare.
Potrivit unor informatii, femeia ar fi cazut pe scari in urma cu o luna, insa din motive necunoscute, aceasta nu s-a prezentat la medic pana cand durerile au devenit insuportabile. Exista indicii care arata ca este posibil ca starea ei sa fie si mai complicata decat pare. „Medicul de garda din Chirurgie a vorbit cu profesorul din Cluj, am chemat elicopterul si am trimis pacienta la clinica la Cluj”, a mai spus directorul medical al spitalului.
Sursa: Angela Sabau