Afaceri - Economic

Unul dintre cele mai mari proiecte din 2019 va aduce apă potabilă și canalizare pentru peste 300.000 de persoane

 

Marți, 4 decembrie 2018, la sediul Consiliului Județean Cluj a avut loc conferința de presă prilejuită de recenta semnare a Contractului de Finanțare aferent “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”.

Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 355,6 milioane de euro. Din valoarea eligibilă a acestuia, 85% reprezintă contribuția Uniunii Europene din Fondul de Coeziune, 13% este contribuția de la bugetul de stat, iar 2% este contribuția autorităţilor locale din aria proiectului, respectiv cele din județele Cluj și Sălaj.

Având ca termen de finalizare sfârșitul anului 2023, proiectul vizează îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată din nu mai puțin de 174 de localități din județele Cluj și Sălaj, prin extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății în localități care au peste 50 de locuitori și, respectiv, prin asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 persoane.

În acest fel, peste 240.000 de locuitori din cele două județe vor beneficia, în plus față de momentul actual, de apă potabilă furnizată în regim centralizat, respectiv 72.000 de persoane vor fi racordate la rețeaua de canalizare. Astfel, procentul de locuitori racordați la sistemul centralizat de furnizare a apei potabile va ajunge la cca. 99,14% iar cel de racordare la canalizare va ajunge la peste 97,5%, net superioare mediei naționale. Proiectul este astfel gândit încât să asigure preluarea în sistem centralizat a sistemelor locale de apă realizate din investiții publice ale primăriilor dar și să permită conectarea ulterioară a cât mai multor localități rurale la acest sistem.

În ceea ce privește demararea efectivă a lucrărilor, aceasta este preconizată a avea loc în cel mai scurt timp posibil, în primăvara anului 2019. În acest moment, Compania de Apă Someș este deja în faza de pregătire a documentațiilor tehnice în vederea obținerii autorizațiilor de construire.

Modernizarea şi extinderea infrastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare va contribui semnificativ la dezvoltarea economico-socială a județului, la asigurarea unui nivel îmbunătățit de sănătate și confort pentru populație, în condiții de siguranță și în regim continuu. Totodată, se vor reduce în acest fel atât poluarea mediului cât și costurile, prin eficientizarea operării și eliminarea vulnerabilităților actuale, în special a celor legate de sistemele alimentate din surse locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *