112 Actualitate

Un poliţist a fost prins în timp ce primea mită 50 de cartuşe de ţigări

Un poliţist din Buzău a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 50 de cartuşe de ţigări, de la reprezentanţii unei companii care urmau să distrugă ţigări de contrabandă. Alte 4 persoane, între care 2 lucrători vamali, sunt cercetate în acest caz.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, fragrantul a avut loc în urmă cu patru zile, când un poliţist de la un post de poliţie comunală din IPJ Buzău a fost prins în timp ce primea mită 50 de cartuşe de ţigări, de la doi angajaţi ai unei societăţi comerciale având ca atribuţii distrugerea ţigărilor de contrabandă confiscate.

Ofiţerii Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău s-au autosesizat în condiţiile în care aveau suspiciuni referitoare la întocmirea nereală a procesului-verbal de distrugere a ţigărilor de contrabandă de către comisia de distrugere, compusă din poliţist, doi lucrători vamali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi, precum şi din reprezentanţi ai unei societăţi comerciale.

 Comisia atesta distrugerea întregii cantităţi de ţigări de contrabandă, deşi în realitate nu se întâmpla acest fapt.

”Cu privire la acest aspect, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău care a întocmit dosar penal şi a dispus efectuarea de cercetări în urma cărora s-a stabilit că, în perioada 04 – 08.06.2018, la sediul unei societăţi comerciale din judeţul Buzău a avut loc o nouă operaţiune de distrugere a unei cantităţi de ţigări de contrabandă. Întrucât din probele administrate rezulta că operaţiunea de distrugere nu a fost efectuată în totalitate, precum şi probabilitatea săvârşirii unor fapte penale, procurorul de caz a dispus organizarea unei acţiuni de prindere în flagrant, prilej cu care agentul de poliţie a fost surprins în timp ce primea mită de la cei doi angajaţi ai societăţii comerciale care ar fi trebuit să distrugă ţigările de contrabandă”, arată DGA.

Au fost ridicate în vederea cercetărilor 8 baxuri cu ţigări (82.000 ţigarete).

Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită şi complicitate la deţinere ilegală de produse accizabile iar, ulterior, instanţa a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
La rândul lor, cei doi angajaţi ai societăţii comerciale care au dat mita sunt cercetaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, pentru dare de mită şi deţinere ilegală de produse accizabile, în timp ce faţă de cei doi lucrători vamali din cadrul Direcţiei Regionale Vamală Galaţi a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru luare de mită şi complicitate la deţinere ilegală de produse accizabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *