Comunitate

Un inginer din Maramureş, proiectant în Formula 1 la o echipă de top

Sergiu Orzac s-a născut pe 4 februarie 1990 în Sighetu Marmației, unde a absolvit Colegiul Național Dragoș Vodă. Matematica a fost întotdeauna materia sa preferată. Nu a fost o surpriză pentru nimeni că a participat în fiecare an la olimpiada de matematică, ajungând de câteva ori la faza pe țară. Pe lângă matematică, a ajuns de câteva ori la fazele pe județ ale olimpiadelor la fizică și chimie.

Începând cu clasa a VIII-a, a început să lucreze în vacanțele de vară ca manipulator de marfă și ca salahor în construcții pentru a avea bani de buzunar în plus, dar și pentru a-și ajuta familia. În 2006 părinții săi au divorțat, iar mama și sora lui au plecat în Marea Britanie.

În 2008, după absolvirea liceului, Sergiu Orzac ajunge și el în orașul Barrow-in-Furness din Anglia. Planul său inițial era să ia un an de pauză de la învățământ, să își ia o slujbă pentru un an și să se acomodeze cu viața și sistemul din Anglia.

La scurt timp după ce a ajuns în Anglia, mult mai repede decât spera, a fost acceptat la Universitatea Robert Gordon din Aberdeen, Scoția ca să studieze IT și programare prin cursul denumit BSc Computer Science. În 2012 a absolvit facultatea cu clasificarea Upper Second Class (2.1), a doua cea mai bună.

”Dacă nu muncești pentru a-ți împlini visul, altcineva te va angaja pentru a și-l împlini pe al lui.” (Tony Gaskins)

Realizând că nu e ceea ce-și dorește cu adevărat, se îndreaptă spre a studia MEng (Bachelors și Masterat integrat) Motorsport Engineering la Universitatea Oxford Brookes, una de renume în sporturile cu motor. Încă din timpul facultății a proiectat numeroase componente pentru mașini de curse, a analizat date de telemetrie și făcut setări și ajustări de caracteristici ale acestora. A absolvit cu First Class Degree, având media ”A” în toți anii de studiu și ”A” în lucrarea de licență, iar masterul l-a finalizat tot în rândul elitei universității.

În timpul primei universități, Sergiu a lucrat pe post de barman la un restaurant pentru a acoperi o parte din costurile de întreținere. Din anul doi până a absolvit a doua facultate, el a lucrat la Universitate cu jumătate de normă ca și consultant IT.

Continuarea AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *