Precipitatiile abundente cazute in seara zilei de azi, 6 iulie, au provocat avarii la reteaua de energie electrica din mai multe localitati maramuresene, gospodarii din Baba, Draghia, Intrerauri si Lapus (Lapusul Romanesc) fiind afectate. Autoritatile judetene au precizat ca defectiunea nu este una generalizata. Prefectul Sorin Rednic a declarat ca intensificarile de vant si precipitatiile sub forma de ploaie au produs stricaciuni la mai multe puncte de transformare, cele patru localitati fiind alimentate partial cu energie electrica. Echipe de interventie ale societatii Electrica au fost trimise la fata locului pentru remedierea defectiunilor.
In Baia Sprie si Botiza a cazut grindina, cu dimensiunea cuprinsa intre 3-5 mm, dupa cum a mai precizat purtatorul de cuvant al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Maramures, Dan Buca. De asemenea, la statia hidrometrica Sieu, pe raul Botiza au cazut precipitatii, care au totalizat 31,5 l/mp intr-un interval de 30 de minute.
Dan Buca a mai aratat ca avertizarea de fenomene meteorologice periculoase imediate a fost prelungita pana la ora 20.00. In aceasta se mentioneaza ca sunt prevazute averse care vor depasi local 25 l/mp, in zona delimitata a localitatilor Cernesti, Copalnic Manastur, Boiu Mare, Coroieni, Suciu de Sus si Lapus. Fenomene meteorologice asociate sunt descarcari electrice si intensificari ale vantului care pot lua aspect de vijelie si caderi de grindina, de dimensiuni mici si medii.
Sursa: Ioana Osan