Actualitate

ULTIMA ORA – O rupere de nori a inundat curtile mai multor gospodarii din Oncesti

O ploaie torentiala, care nu a durat mai mult de 10-15 minute, a cazut deasupra localitatii Oncesti in cursul serii de azi, 12 iunie, mai multe gospodarii fiind afectate. Primarul comunei, Mihai Negrea, a declarat ca probleme a creat Valea Corbului, care a iesit din matca, inundand o pasune. De asemenea, apa a patruns in mai multe curti, iar o bucatarie de vara si o anexa gospodareasca au fost inundate.

Autoritatile locale au spus ca a fost o rupere de nori, iar apa a venit in suvoaie pe ulite, santurile de la marginea drumurilor neputand prelua cantitatea mare de precipitatii. La fata locului a intervenit viceprimarul Mitru Dragus, care s-a dus sa faca o prima evaluare a situatiei si sa vada daca se impune interventia comitetului local pentru situatii de urgenta.

“Nu am avut probleme foarte mari. Au fost inundate curtile, iar apa a patruns intr-un grajd. Ploaia nu a fost de durata, insa a fost foarte puternica”, a spus Mitru Dragus, care a precizat ca situatia s-a normalizat, iar apa a inceput sa se retraga dupa ce precipitatiile s-au oprit.
Sursa: Ioana Osan