Politica

UDMR are proiectul pentru autonomie şi a făcut deja primele demersuri

UDMR are deja o strategie bine pusă la punct pentru autonomie, iar primele demersuri au fost deja făcute. Astfel reprezentanţii UDMR a depus luni, 3 decembrie, în Parlament, un proiect de lege prin care cer ”transpunerea în legislaţie a prevederilor privind popoarele conlocuitoare din Rezoluţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”,

Subpunctul 1. al punctului III, din Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 prevede: ”Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”.

În acest context, UDMR solicită adoptarea în procedură de urgență a prevederii legislative care să asigure minorităților naționale:

  • Reprezentare proporțională în instituțiile administrative la nivel local, județean, național și european
  • Reprezentare proporțională a minorităților naționale în instanțe și tribunale
  • La nivelul ministerelor, precum şi la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale acestora, să se asigure angajarea/numirea de personal, inclusiv de conducere, proporțional cu numărul persoanelor care aparțin minorităților naționale istorice, atât la nivel național, cât şi la nivel local
  • Modul de administrare autonomă a vieții culturale, învățământului şi culturii minorităților naționale istorice se reglementează prin Legea privind statutul minorităților naționale din România
  • Posibilitatea înființării, prin lege, a unor regiuni de dezvoltare separate, iar aceste noi regiuni pot obține, prin lege, un statut de autonomie specială pentru județele care aparțin unor regiuni istorice sau în care o minoritate națională istorică are o proporție semnificativă şi care, împreună, corespund cerințelor NUTS 2 prevăzute în Regulamentul (CE) 1059/2003.

“UDMR consideră că, în Anul Centenar, a sosit momentul ca principiile care vizează conviețuirea interetnică să fie transpuse în lege, astfel cum au fost formulate în Rezoluția adoptată la Adunarea Națională de la Alba Iulia.

Democrația se bazează pe statul de drept, iar democrația românească poate fi împlinită numai dacă prevederile Rezoluției de la Alba Iulia se implementează în legislația română”, se arată într-un comunicat remis presei de UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *