112

Trimis în judecată după ce a încercat să dea mită unui poliţist de frontieră

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, ca urmare a finalizării urmăririi penale și a activităților realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Maramureș, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Z.Y., cetățean ucrainean, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În fapt, în perioada 8-18.09.2017, Z.Y. a promis unui funcționar din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației suma de 2000 euro, iar la data de 19.09.2017 i-a remis acestuia sumele de 1.500 euro și 600 dolari S.U.A. În schimbul banilor, Z.Y. i-a solicitat funcționarului să își încalce atribuțiile de serviciu și să îi furnizeze date și informații din sistemul de supraveghere a frontierei de stat, prin comunicarea unui interval de timp în care o anumită zonă de frontieră este nesupravegheată, pentru facilitarea unor activități de contrabandă cu țigări, pe relația Ucraina-România. Polițistul de frontieră a refuzat oferta și a sesizat DGA – SJA Maramureș, care a realizat probatoriul în cauză.

La data de 19.09.2017, procurorii au dispus față de cel în cauză punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită și reținerea preventivă pentru 24 de ore. La data de 20.09.2017, Z.Y. a fost prezentat Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, admisă de instanța de judecată.

Activitățile de documentare au fost efectuate cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale – Brigada de Operațiuni Speciale Cluj Napoca – Serviciul de Operațiuni Speciale Maramureș.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Maramureș.

Facem mențiunea că, în ultimii 6 ani, funcționarul denunţător în prezenta cauză a sesizat de 3 ori D.G.A. – S.J.A. Maramureș cu privire la tot atâtea încercări ale unor cetățeni de a–i oferi mită.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *