112

TRAGEDIE – Un barbat din Cicarlau a murit strivit de caruta plina cu lemne

Tragedie mare astazi, 1 octombrie, la Cicarlau, in padurea din zona Valea Mare. Un barbat in varsta de 66 ani a plecat dupa lemne in padurea amintita. Cand se intorcea spre casa, cu caruta plina, calul care tracta caruta s-a speriat si cum barbatul statea in picioare pe ruda carutei, s-a dezechilibrat si a cazut intre animal si atelaj. Vehiculul plin cu lemn a trecut peste barbat si l-a strivit.

Un echipaj de Terapie Mobila Intensiva SMURD a fost trimisa la fata locului. Medicii au facut tot posibilul sa ii salveze viata barbatului. L-au transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare, unde, din pacate, a decedat, fiindca leziunile suferite erau extrem de grave. Politistii au deschis un dosar pentru a stabili exact circumstantele in care s-a produs accidentul.

Sursa: Vasile Dale