Britanicul Carl Froch a fost desemnat pugilistul anului 2012 de site-ul BoxRec News, dupa victoria in fata romanului Lucian Bute, pe care l-a deposedat in luna mai de centura de campion mondial la categoria super-mijlocie (versiunea IBF). BoxRec News precizeaza ca, „dupa o infrangere clara la puncte, suferita in fata lui Andre Ward la finele lui 2011, Froch a reusit sa revina in 2012, dominandu-l clar pe Bute, cotat drept favorit, pe care a reusit sa-l invinga prin KO in repriza a 6-a”.
Dupa succesul in fata lui Bute, Carl Froch a obtinut o noua victorie categorica, in fata americanului Yusaf Mack, de care a dispus prin KO in repriza a 3-a, in luna noiembrie.
„Un an minunat in ansamblul sau pentru Froch si un 2013 la fel de minunat in fata, cu posibile revanse impotriva lui Mikel Kessler si Andrew Ward la orizont„, adauga site-ul britanic specializat in informatii legate de nobila arta. Premiul rezervat de BoxRec News celui mai bun pugilist international in 2012 a revenit mexicanului Juan Manuel Marquez, care a reusit surpriza de a-l invinge prin KO pe filipinezul Manny Pacquiao, in cursul acestei luni la Las Vegas, dupa ce in aprilie reusise o alta victorie importanta, in fata rusului Serghei Fedcenko.
Sursa: Agerpres