112

Țigări descoperite de poliţiştii de frontieră de la Poienile de Sub Munte la o altitudine de peste 1.600 de metri

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte au depistat și reținut doi cetățeni români care au încercat să introducă ilegal în țară aproximativ 2.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, printr-o zonă muntoasă împădurită, la o altitudine de peste 1.600 de metri.

În data de 22 februarie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră, s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană.

În jurul orei 19.00, un echipaj al poliției de frontieră a observat, într-o zonă muntoasă împădurită, la o altitudine de peste 1.600 m, două persoane care transportau către interiorul țării colete voluminoase.

Ei au acționat pentru interceptarea persoanelor în cauză, acestea fiind reținute și identificate ca fiind doi tineri în vârstă de 21, respectiv 24 de ani, domiciliați pe raza județului Maramureș.

La cercetarea terenului au fost descoperite patru colete cu țigări care împreună cu persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.

 

Procedând la inventarierea coletelor descoperite, s-a constatat că acestea conţineau 1.938 pachete cu țigări, în valoare de 22.600 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Vamal al României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *