Sport x-Sport

TENIS – Simona Halep a abandonat in primul tur la Beijing (WTA)

Jucatoarea romana de tenis Simona Halep, numarul doi mondial, a abandonat, duminica, in runda inaugurala a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 4.720.380 dolari, in primul set, la scorul de 5-4 pentru Lara Aruabarrena (Spania), jucatoare venita din calificari.

Halep, principala favorita a turneului, a renuntat dupa 49 de minute de joc, acuzand dureri la piciorul stang.

Simona, care s-a retras si anul trecut la Beijing, dar inaintea meciului din sferturi cu Ana Ivanovic, va primi 15.280 dolari si 10 puncte WTA pentru participare.

Halep o invinsese de trei ori pe Arruabarrena (23 ani, 95 WTA), in 2013, in primul tur la Hobart, cu 6-3, 6-2, in 2014 la Madrid, in turul al doilea, cu 6-4, 6-4, si tot in 2014 la Bucuresti, in sferturi, cu 6-3, 6-1.

Pe tabloul de simplu al turneului de la Beijing se mai afla doua romance, Irina Begu si Monica Niculescu.

Sursa: Agerpres