Actualitate Cultura

Tarife majorate la Școala Populară de Arte ”Liviu Borlan”

Anul școlar 2017-2018 va începe cu taxe majorate pentru elevii Școlii Populare de Arte ”Liviu Borlan” din Baia Mare. În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean Maramureș, s-a aprobat creșterea tarifelor pentru cursurile de canto, artă decorativă, design vestimentar, pictură și instrumente muzicale.

 

În acest sens, taxa de frecventare a cursurilor va crește cu 50 de lei – de la 550 de lei cât a fost până acum, la 600 de lei, începând din toamnă. Singurele taxe neschimbate rămân taxa de înscriere, de 30 de lei, și taxa pentru frecventarea cursurilor de dans popular – 350 de lei de elev, pentru fiecare an.

 

Scoala Populară de Artă din Baia Mare a fost înfiinţată în anul 1960 prin Ordinul Ministerului Învăţământului şi Culturii. În prezent funcţionează ca o instituţie de învăţământ artistic sub autoritatea Consiliului Judeţean Maramureş iar începând cu anul 1995 i-a fost atribuit numele regretatului compozitor “Liviu Borlan”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *