Externe

Țara pe care vecinii o transformă în insulă. Proiectul care schimbă geografia Golfului Persic

Pe fondul disensiunilor diplomatice dintre ţările de la Golful Persic, un înalt responsabil saudit a elogiat pentru prima dată proiectul autorităților de la Riad, relatează AFP.
“În calitate de cetăţean, aştept cu nerăbdare detalii despre punerea în aplicare a proiectului insulei Salwa, un mare, istoric proiect care va schimba geografia regiunii”, a scris pe Twitter Saud al-Qahtani, un colaborator apropiat al prinţului moştenitor Mohammad bin Salman.
În aprilie, jurnalul online saudit Sabq, proguvernamental, a fost primul care a adus în discuţie proiectul săpării unui canal, care ar porni de la localitatea Salwa şi s-ar întinde pe o lungime de 60 de kilometri, de-a lungul întregii frontiere terestre cu Qatarul. Autorităţile nu au reacţionat până în prezent.
Proiectul canalului, care ameninţă să separe fizic peninsula qatariotă de Peninsula Arabică, constituie ultimul episod al puternicelor tensiuni de peste 14 luni dintre Qatar şi patru ţări: Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt.
Aceste ţări şi-au întrerupt relaţiile diplomatice cu Doha la 5 iunie 2017, acuzându-l că sprijină mişcări “teroriste” şi se apropie de Iran, ceea ce Qatarul a negat ferm.
Adânc de 15 până la 20 de metri şi cu o lăţime de 200 de metri, canalul ar permite trecerea navelor comerciale de diferite tipuri.
O parte a canalului, ce ar costa până la 2,8 miliarde de riali (750 de milioane de dolari), ar fi rezervată unei instalaţii pentru prelucrarea deşeurilor nucleare.
Cinci societăţi specializate în construcţia canalelor ar fi fost invitate să propună un proiect concret, iar firma aleasă ar urma să fie anunţată în septembrie, a informat în iunie jurnalul Makkah.
Autorităţile saudite nu au răspuns la solicitările de comentarii, iar Qatarul nu a reacţionat deocamdată.
După ruperea relaţiilor diplomatice în 2017, au fost introduse mai multe de restricţii economice, ca închiderea frontierei Qatarului cu Arabia Saudită.
Eforturile de mediere depuse de Kuweit şi Statele Unite, care dispun în Qatar de cea mai mare bază aeriană din Orientul Mijlociu, nu au reuşit până în prezent să rezolve diferendul, mai scrie AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *