revendicariEMM

Actualitate
Sindicaliștii din penitenciare protestează pe 3 octombrie, în fața Ministerului Justiției
Sindicaliștii din penitenciare protestează pe 3 octombrie, în fața Ministerului Justiției, iar luna acesta vor ieși în fața penitenciarelor, după un calendar bine stabilit, potrivit…
Actualitate Sanatate
Veste proastă pentru angajaţii din Sistemul sanitar. Cine va primi măriri salariale
Comisia pentru Muncă şi Protecţia Socială din Camera Deputaţilor a respins amendamentele sindicaliştilor din Sănătate. Astfel, reprezentanții Federației SANITAS, prezenți la ședința Comisiei pentru muncă şi…
Comunitate
Medicii de familie la miting ! Maramureșul va avea reprezentanți la protestul din capitală
Medicii de familie şi pacienţi din toate judeţele ţării vor protesta, in 15 noiembrie ,  în capitala, faţă de situaţia actuală a sistemul de sănătate, în…
Actualitate
Pentru greva generală ! 85 la sută dintre salariați din Sănătate consideră necesară demararea protestului
96% dintre salariații din Sănătate sunt împotriva mutării contribuțiilor; 85% dintre ei consideră necesară greva generală – sunt concluziile unui studiu comandat de sindicalistii de…
Comunitate
Greva generală ! Sindicaliștii Frăția strâng semnături pentru declanșarea protestului
Sindicalistii Fratia au decis sa declanseze inceperea procedurilor în vederea declanșării grevei generale în economia națională. Intr-un comunicat de presa sindicalistii arata ca sunt nemultumiti…
Actualitate
La protest ! Zeci de sindicalişti Sanitas din Maramureş protestează în capitală
O delegaţie de 60 de sindicalişti, compusă din reprezentanţi ai organizaţiilor Baia Mare, Vişeu de Sus, Borşa, Cavnic, Târgu Lăpuş, participa la mitingul de proteste…
Actualitate
Cu jalba la prefectură ! Vezi care sunt nemulţumirile dascălilor din Maramureş
Sindicalistii  din invatatamantul maramuresean s-au intalnit in 13 octombrie cu  reprezentantul guvernului in teritoriu pentru a-i aduce la cunostinta multitudinea de probleme si nemultumiri cu…
Actualitate
La miting ! Sindicaliştii maramureşeni de la Cartel Alfa protestează în capitală
O delegatie de aproximativ 70 de persoane reprezinta Maramuresul la mitingul de protest organizat pe 4 octombrie in capitala de Cartel Alfa . Sindicalistii vor…
Actualitate
Miting de sensibilizare ! Sătui de aşteptări sindicalişti de la Ambulanţă ies în stradă
Nemulţumiţi de salariile pe care le au, dar mai cu seamă de faptul că Guvernul nu a dat nici în semn că ar vrea să…