Revista de cultură Nord Literar și-a lansat primul număr al anului 2019. Ediția lunii ianuarie a acestei reviste apărută sub egida Consiliului Județean Maramureș și…
Sâmbătă, 26 ianuarie, de la ora 11.00, secția Păpuși invită copiii la spectacolul ”Amintiri din copilărie”, după Ion Creangă, regia Cornel Mititelu. Dramatizarea acestei opere…
Gospodăriile din Uniunea Europeană (UE) au alocat, în 2017, 8,5% din cheltuielile totale de consum pentru „recreere şi cultură”, arată datele Eurostat – Biroul european…
Facultatea De Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare organizează workshop-ul „EMINESCU ȘI ZIUA CULTURII NAȚIONALE”, marți, 15 ianuarie 2019, ora 11:00, în sala…
Congresul Naţional “Hristos împărtăşit copiilor” a avut loc şi anul acesta în perioada 17 – 19 Septembrie, la care au participat Inspectorii Birourilor pentru Tineret…
Administrația Fondului Cultural Național publică astăzi, cu aproape două luni în avans, informațiile referitoare la sesiunea de finanțare a proiectelor culturale, ce se deschide la…
Poliţiştii specializați în combaterea criminalității organizate din Vrancea și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.-B.T. Vrancea, au efectuat 5…
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Budești Josani datează din 1643, fiind considerată o construcție uimitoare la vremea sa, dar şi mult timp după aceea. În decembrie 1999,…