Actualitate Sanatate Sport

Suspiciuni în cazul morţii lui Ilie Balaci. Corpul de Control, la Serviciul Județean de Ambulanță Dolj

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, va dispune un control la Serviciul Județean de Ambulanță, în cazul morţii lui Ilie Balaci.

Sorina Pintea a spus că ministerul s-a autosesizat din cauza suspiciunilor familiei fostului fotbalist.

„Ilie Balaci este eroul nostru naţional, şi, având în vedere că au apărut suspiciuni din partea familiei, am considerat ca e nevoie de o anchetă.

Împreună cu Raed Arafat am decis să se facă verificări dacă totul a fost în regulă. În acest moment, nu deţin toate datele, dar dacă s-a ridicat o suspicuiune este de datoria noastră să verificăm. În maxim două zile vom afla ce s-a întâmplat acolo”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la Antena3.

Decizia Sorinei Pintea vine după ce familia lui Ilie Balaci a arătat că există suspiciuni în jurul morții acestuia. Presa locală scrie că echipele de intervenție de pe ambulanţă s-ar fi chinuit minute bune să îl intubeze pe fostul fotbalist, folosind un tub de dimensiuni mai mici, destinat procedurilor la pacienții copii. După o oră și jumătate de resuscitare și intervenții specifice, Ilie Balaci a fost declarat mort.

ISU Dolj a precizat, duminică, într-un comunicat că decesul fostului fotbalist Ilie Balaci a fost constatat după ce medicii au executat mai multe zeci de minute manevre de resuscitare.

Potrivit ziaruldecraiova.ro Ilie Balaci a avut probleme respiratorii cu câteva zile în urmă, a mers la doctor, iar acesta i-a prescris o reţetă contra unei alergii, conform Observator.

Duminică dimineaţa, alergia avea să provoace infarctul, dar şi să blocheze procedura de resuscitare a fostului mare fotbalist.

Conform sursei citate, când şi-a dat seama că nu are echipamentul necesar, echipajul de pe Serviciul de Ambulanţă Dolj a solicitat intervenţia unui echipaj SMURD dotat cu un medic.

Apoi, medicii au încercat să-l intubeze folosindu-se de un tub de dimensiuni mai mici, destinat pacienţilor copii.

Ilie Balaci a murit, duminică, la Craiova, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Născut la 13 septembrie 1956, Balaci şi-a petrecut cea mai mare carieră de fotbalist la Universitatea Craiova (1973-1984).

El a mai evoluat la FC Olt şi la Dinamo. Ilie Balaci a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naţionale, pentru care a marcat opt goluri.

Ca antrenor, Ilie Balaci a pregătit mai multe echipe din Zona Golfului şi din nordul Africii, cu care a obţinut numeroase performanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *