Stiri externe

SURPRIZA – Alexis Tsipras revine in functia de premier al Greciei, dupa o victorie neasteptat de clara la alegeri

Alexis Tsipras, castigator, cu partidul sau Syriza (stanga radicala), al alegerilor parlamentare anticipate de duminica din Grecia, urmeaza sa fie desemnat luni in functia de premier si sa inceapa formarea unui guvern, in care va fi cooptat si partidul de dreapta nationalist Grecii Independenti (ANEL).

Dupa numararea a 99,44% din voturi, Syriza a obtinut 35,47% din sufragii, ceea ce ii va aduce 145 din cele 300 de locuri din parlament, cu patru mai putine decat la alegerile din ianuarie care l-au adus pentru prima data pe Tsipras la putere. Coalitia Syriza-ANEL, anuntata de Tsipras la cateva ore dupa inchiderea urnelor, ar urma sa beneficieze de o majoritate de 155 de parlamentari, partidul nationalist condus de Panos Kammenos obtinand 10 mandate (3,69% din voturi). Cele doua partide au format si precedenta coalitie de guvernamant.

Pe pozitia a doua s-a situat partidul de dreapta Noua Democratie (ND), condus de Vangelis Meimarakis, care a obtinut 28,09% din voturi si 75 de mandate. Diferenta dintre principalele doua partide este cu cateva puncte procentuale mai mare decat au estimat sondajele. Pe urmatoarele locuri se situeaza formatiunea de extrema-dreapta Zorii Aurii (6,99%, 18 parlamentari), socialistii PASOK (6,28%, 17 parlamentari), comunistii KKE (5,55%, 15 mandate), partidul centrist To Potami (4,09%, 11 parlamentari), Grecii Independenti (3,69%, 10 parlamentari) si Uniunea Centristilor (3,43%, 9 parlamentari).

“Rezultatele sunt o surpriza, in contextul in care sondajele de opinie anticipau o cursa foarte stransa intre Syriza si Noua Democratie. In opinia mea, aceasta victorie poate fi creditata numai lui Tsipras personal, care este in prezent politicianul cu cea mai mare atractie la publicul elen. Cu alte cuvinte, Tsipras, la fel ca in ianuarie, a fost factorul decisiv care a castigat alegerile pentru Syriza, si nu agenda economica si politica a partidului”, a declarat Giorgos Triantafyllou, expert in cadrul think-tank-ului Hellenic Foundation for European and Foreign Policy (ELIAMEP).

Intr-un discurs sustinut duminica seara in fata unei multimi de sustinatori intr-o piata din centrul Atenei, Tsipras a declarat ca victoria sa si a Syriza este o victorie a poporului elen si ca grecii i-au acordat un mandat clar de patru ani in fruntea unui nou executiv.

“In Europa momentului, Grecia si poporul grec sunt sinonime cu rezistenta si demnitatea, iar aceasta lupta va fi continuata impreuna cu voi pentru urmatorii patru ani”, a spus Tsipras.

El a atras atentia ca relansarea Greciei nu va veni ca printr-o minune, ci prin multa munca. “Ne asteapta vremuri dificile, dar, in acelasi timp, ne aflam pe o baza solida. Nu ne vom reveni din aceasta lupta printr-o minune, ci prin multa munca”, a declarat liderul Syriza, care si-a numit guvernul ca fiind unul ‘de lupta’.

In pofida unei prezente la vot de doar 56,5% (comparativ cu 63% in ianuarie), grecii i-au acordat lui Tsipras o a doua sansa, desi premierul a fost fortat sa semneze in august un nou acord de imprumut cu creditorii internationali, dupa luni de negocieri dure si in contextul riscului ca Grecia sa intre in incapacitate de plata si sa paraseasca zona euro.

Tsipras si-a anuntat demisia in luna august si a fortat astfel organizarea alegerilor anticipate, in speranta de a-si reinnoi sprijinul parlamentar, dupa ce aproape o treime din cei 149 de parlamentari ai Syriza s-au impotrivit prevederilor acordului cu creditorii internationali — Uniunea Europeana si Fondul Monetar International. Unitatea Populara, partidul creat de deputatii plecati din Syriza, nu a reusit sa depaseasca pragul electoral de 3%, astfel ca nu va beneficia de niciun loc in legislativ.

Acordul cu creditorii, care prevede reforme economice profunde si continuarea politicilor de austeritate ce i-au lovit puternic pe greci in ultimii cinci ani, a fost initial respins categoric la un referendum organizat la inceputul lunii iulie.

Creditorii isi doreau de altfel instalarea rapida a unui nou guvern pentru a pune in aplicare prevederile programului convenit in august. Intr-o postare pe Twitter duminica seara, liderul Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, l-a felicitat pe viitorul premier si a transmis ca asteapta ‘formarea rapida a unui nou guvern’ pentru ‘a continua procesul de reforme’.

In opinia lui Giorgos Triantafyllou, intrebarea in urmatoarea perioada in legatura cu acordul cu creditorii este daca Tsipras va respecta intr-adevar toate prevederile convenite si “va pune in aplicare toate schimbarile structurale necesare in Grecia” sau “se va intoarce la masa negocierilor cerand alte conditii, mai bune”.

Creditorii ar urma sa efectueze in octombrie o prima evaluare a progreselor inregistrate de Atena in cadrul programului de asistenta financiara de 86 de miliarde de euro pe care Tsipras l-a acceptat in luna iulie, dupa sase luni de negocieri dure cu zona euro si FMI.

Sursa: Agerpres