Actualitate Religie

Superstiţii în a doua zi de Crăciun. Ce este interzis să faci, astăzi, de Soborul Maicii Domnului, ca să îţi meargă bine în 2019

În 26 decembrie sărbătorim cea de-a doua zi de Crăciun, dar şi Soborul Maicii Domnului. În această zi, este bine să ții cont de câteva superstiţii şi tradiții, dacă vrei să îți meargă bine tot anul care urmează.

Cuvânt bisericesc, “sobor” înseamnă “adunare de oameni”. Este o chemare către cei credincioși, să ne adunăm astăzi, în cinstea Maicii Domnului, aici pe pământ. Dar, pe de altă parte, cuvântul “sobor” ne aduce aminte că Maica Domnului se află preaslăvita, fără de asemănare, în mijlocul tuturor Sfinților fericiți din ceruri și că, așa fiind, adunarea noastră de astăzi de pe pământ este, de fapt, o împreună-prăznuire a noastră cu cetele tuturor Sfinților și Îngerilor din ceruri.

Astăzi, în cea de-a doua zi de Crăciun, naşii trebuie să îşi viziteze finii. Cei care nu fac asta, nu vor avea parte de tot ce îşi doresc. Este ziua în care rudele îndepărtate şi cele prin alianţă trebuie să se strângă laolaltă, potrivit Observator.

De asemenea, nu e bine să speli haine în această zi, pentru că apa vărsată pe rufe o vei folosi pentru vindecarea rănilor.

E o zi în care nu se munceşte. Cine munceşte astăzi, când e cinstită Fecioara Maria, nu va mai avea nicio zi liberă tot anul. E interzis să bârfeşti, să înjuri, să uneltesşti împotriva celorlalţi. Cei care se răzbună vor suferi pierderi băneşti.

Astăzi, în fiecare zonă din ţară s-a împământenit un obicei specific. În Bistriţa Năsăud, oamenii colindă casa preotului, iar în Alba feciorii îşi cheamă mândrele la joc.

Se spune că persoanele care dansează cel mai mult şi cel mai aprig vor fi sănătoase tot anul.

Obiceiurile străvechi sunt încă respectate şi în multe sate din Transilvania.

De exemplu, pe 26 decembrie, se duc oamenii „cu colacul” la naşi. Colacul tradiţional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui sau alte orătănii (fazani, prepeliţe), o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri.

Când ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult!”.

De la Crăciun şi până la Bobotează, în casa unde sunt fete de măritat nu se toarce, nu se coase. Că altfel nu se mărită. Dacă a doua zi după Crăciun va bate tare vântul – se va strica recolta ce va să vie şi toamna următoare va fi furtunoasă şi ploioasă.

În aceste zile, tradiția spune că se adoptau copiii orfani, rămaşi după războaie şi molime. Că, spune Scriptura, şi Sf. Iosif l-a primit în casa lui pe Iisus, chiar dacă nu îi era fiu, dar a primit vestea şi gândul bun cu smerenie şi bucurie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *