Actualitate

Statul dă 20.000 de lei celor care vor să își pună panouri fotovoltaice. Înscrierile încep în martie

Persoanele fizice care doresc să se înscrie în programul guvernamental prin care pot primi până la 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice vor putea face asta începând cu luna martie, susține preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică.

Intâi trebuie să dăm drumul la sesiunea de acreditare a firmelor care montează. Vreau să o facem cât mai repede, poate chiar într-o săptămână, mai am nevoie de un răspuns de la Ministerul Dezvoltării. După ce acredităm instalatorii, vom face publice listele şi estimez că în martie, cel mai probabil la jumătatea lunii martie să poată să înceapă înscrierea persoanelor fizce”, a declarat Brezuică, citat de economica.net.

Preşedintele AFM a amintit că fondurile pentru program acoperă instalarea de panouri fotovoltaice pentru 30.000 de locuinţe la nivel naţional, iar fondurile se vor acorda pe sistemul „primul venit, primul servit”, deci în ordinea înscrierii în program.

Am adresat aceste întrebări AFM în contextul în care, la jumătatea lunii trecute, a fost publicat ăn Monitorul Oficial Ordinul pentru aprobarea Ghidului de finanţare a instalării de panouri fotovoltaice prin care statul oferă până la 20.000 de lei persoanelor fizice.

Etapele programului sunt următoarele:

a) publicarea pe pagina de internet a Autorității a informațiilor necesare demarării programului;
b) validarea, încheierea contractelor cu instalatorii și publicarea listei acestora;
c) înscrierea solicitanților, rezervarea sumelor aferente finanțării și aprobarea solicitanților;
d) obținerea ATR și încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă;
e) implementarea proiectului;
f) decontarea și plata sumelor solicitate de către instalatorii validați;
g) monitorizarea beneficiarilor finali.

Implementarea proiectului se realizează în termen de 8 luni de la semnarea contractului de finanțare nerambursabilă, termen în care beneficiarul final depune la instalatorul validat certificatul de racordare și încheie cu acesta toate formalitățile privind recepția sistemului de panouri fotovoltaice, emiterea facturii și plata contribuției proprii„, se arată în Ghid.

Persoanele fizice interesate de montarea de panouri fotovoltaice acasă vor primi de la stat contravaloarea a 90% din preţul instalaţiei, dar nu mai mult de 20.000 de lei.

Ce se finanţează:

  1. Cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părți componente:
    a) panouri fotovoltaice;
    b) invertor;
    c) materiale conexiuni;
    d) structura de montaj a sistemului;
    e) modul de comunicație;
    f) contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice și care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic;
    g) tablou electric curent continuu/curent alternativ.
  2.  Cheltuieli cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice.
  3.  TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *