Administratie

SPORTUL NU MOARE IN BAIA MARE! – Administratia Publica Locala sustine in continuare sportul de performanta. Handbal Club Municipal (HCM) Baia Mare primeste sprijin financiar pentru a putea sa functioneze in continuare

Vezi VIDEO
Situatia delicata in care se afla Handbal Club Municipal Baia Mare pare sa isi gaseasca rezolvarea. In sedinta Consiliului Local Baia Mare care va avea loc vineri, 9 octombrie, prin rectificare bugetara, atat echipa de fete cat si cea de baieti va primi sume importante de bani din partea Administratiei Publice Locale a Municipiului Baia Mare. Sportivii celor doua echipe vor fi premiati de catre autoritatea baimareana pentru rezultatele obtinute la Cupa Romaniei. Decizia de rectificare a bugetului pentru Handbal Club Municipal Baia Mare a fost dezbatuta astazi, 8 octombrie, in cadrul unei sedinte de indata a Consiliului Local Baia Mare, convocat de primarul Catalin Chereches. La aceasta intalnire au participat si handbalistii de la Minaur.

Potrivit deciziei luate in cadrul sedintei de indata a Consiliului Local Baia Mare bugetul clubului Handbal Club Municipal Baia Mare va fi rectificat cu suma de 1.200.000 de lei pentru functionarea echipei in luna octombrie si o parte a lunii noiembrie, suma fiind impartita intre echipa de fete si cea de baieti. Mai mult, echipa de fete, HCM Baia Mare, va primi 350.000 de lei pentru rezultatele obtinute la Cupa Romaniei in timp ce handbalistii de la Minaur vor fi premiati de catre Administratia Publica Locala a municipiului Baia Mare cu suma de un milion de lei. 

“Le multumesc inca o data pentru tot efortul pe care l-au facut si anul trecut si in acest an, pentru performantele pe care le-au adus, pentru faptul ca au readus pe prima scena a sportului romanesc echipa Minaur, pentru ca au adus prestigiu Baii Mari si prestigiu Romaniei, pentru faptul ca au avut incredere in aceasta comunitate si in aceasta emblema. Astazi am hotarat de principiu iar maine in mod punctual printr-o rectificare bugetara continuarea relatiei printr-un contract de sustinere financiara cu Handbal Club Municipal pe niste baze care sa tina de un control mai hotarat avand in vedere situatia speciala existenta. Astfel, deconturile se vor face pentru un interval de 30 de zile, respectiv se va respecta exclusiv regulamentul de decontare l-a aprobat Consiliu Local in baza legilor in vigoare”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.

Primarul Catalin Chereches este de parere ca aceste sume care vor fi acordate vor putea echilibra functionarea celor doua echipe, atat de fete cat si cea de baieti.

“Facem aceste lucruri impreuna cu echipa de fete si de baieti urmarind doua obiective foarte importante, reprezentarea in Cupele Europene prin cele doua echipe respectiv atingerea tuturor obiectivelor importante atat pentru fete cat si pentru baieti: castigarea Cupei si a Campionatului in anul competitional 2015-2016 cu cele doua echipe. Astfel, vreau sa va spun ca orientam finantarea exclusiva spre performanta dar vreau sa va spun ca este si o dorinta a noastra de a consolida pas cu pas Clubul Sportiv Minaur Baia Mare. Este clubul de drept public pe care noi l-am infiintat si care la un moment dat atunci cand Federatia Europeana respectiv Federatia Romana de Handbal vor accepta, in principiu in perioada dintre sezoane, sa facem transferul celor doua echipe pe clubul municipiului astfel incat sa putem avea noi, municipiul, Consiliul Local dar si aparatul din subordinea primarului intregul control asupra modului de gestiune a banilor, intregul control asupra obiectivelor, oportunitatilor si desfasurarii activitatii intr-un asemenea club”, a mai adaugat Catalin Chereches. 

Prezenti la sedinta de indata a Consiliului Local, handbalistii de la Minaur au primit multumiri din partea primarului Catalin Chereches pentru prestatia lor din Champions League. De asemenea, acesta a facut si cateva referiri la situatia in care se afla astazi Handbal Club Municipal Baia Mare, club implicat intr-un dosar cercetat de DNA. 

“Aceasta situatie generata la Handbal Club Municipal Baia Mare este o situatie legata de un mod eventual daca vor considera autoritatile defectuos de a face inregistrari contabile si nu este vorba despre acte de coruptie. Nu este un dosar de coruptie ci este un dosar care tine de modul in care s-au gestionat si decontat anumite sume de bani. Le multumesc, le multumesc inca o data jucatorilor dar le multumesc si celor din club care de foarte multe ori aducand bani de acasa au facut ca Baia Mare sa castige Cupa Romaniei, sa castige campionatul, sa castige meciuri, sa castige competitii pentru prestigiul acestui oras si pentru prestigiul acestei tari. Ii multumesc si domnului Liviu Bala, ii multumesc si domnului Daniel Kotecz, ii multumesc si domnului Nicolae Fat, le multumesc tuturor celor care facand bine in oras si facand bine in club au ajuns intr-o situatie delicata, atat ei cat si familiile lor. Si au ajuns bine nu ducand bani acasa! Au ajuns in aceasta situatie pentru ca au fost niste naivi si pentru ca au crezut ca facand bine li se va intoarce bine. Dar asta este o lectie pentru noi toti si este o lectie ca atunci cand faci bine trebuie sa continui asa. Nu trebuie sa te opresti!”, a declarat Catalin Chereches.

Pozitia jucatorilor de la Minaur a fost exprimata prin vocea lui Marius Sadoveac, capitanul echipei.

“Vreau sa va multumesc pentru sprijinul ce ni-l veti acorda in sedinta de maine. Sper ca votul dumneavoastra sa fie unul pozitiv, de sustinere a jucatorilor si sper ca acest vot sa determine ca finantarea clubului Minaur sa poata continua deoarece dupa cum am mai spus, dupa trei luni jumatate in care am lucrat si nu am fost platiti am vrea sa vedem si fapte in acest demers. Dupa cum am spus, noi consideram ca suntem ambasadori ai orasului Baia Mare, ai Romaniei si cred ca pana acuma in competitia internationala am facut lucruri foarte bune”, a spus Sadoveac.

“Ii asigur pe jucatorii de la Minaur ca vom merge cu toata hotararea si determinarea, atat din punct de vedere administrativ cat si din punct de vedere legal cat si din punct de vedere sufletesc, in a-i sustine. Si nu doar cu aplauze ci cu bani!”, a mai adaugat Catalin Chereches.

In cadrul intalnirii, Catalin Chereches a mai precizat ca se vor face toate demersurile necesare pentru ca Lars Walther sa se reintoarca pe banca tehnica a Minaurului.

Sursa: Simona Vasiac