Actualitate

Specie arctică de pasăre descoperită în România – FOTO

Prima mare acțiune ornitologică a anului a adus și prima mare surpriză – o specie nouă de pasăre în fauna României. Ornitologul József Szabó a identificat pe râul Olt primul exemplar din specia cufundar cu cioc alb (Gavia adamsii), specie care nu a mai fost semnalată niciodată până acum în România. József Szabó, membru fondator al Societății Ornitologice Române (SOR), se afla pe Olt alături de directorul de conservare al SOR – Ciprian Fântână – și alți doi ornitologi – Pál Lajos și Simó Imre, la Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice, primul mare proiect ornitologic al fiecărui început de an.

 

19 ianuarie – ziua observației

Observația care adaugă o specie arctică și în fauna României a fost făcută în apropiere de localitatea Ulmi din județul Olt, nu departe de Slatina.

„Eram deja în a treia zi a expediției noastre, ne aflam în situl Natura 2000 Valea Oltului Inferior și am ajuns pe lacul de acumulare Ipotești, imediat la sud de orașul Slatina. Când am ajuns pe lac, prima oară am văzut aglomerări mari de păsări – câteva mii de lișițe, sute de lebede, pescăruși, cormorani și rațe. Eram o echipă de patru oameni pe teren deja de două zile, fiecare știam ce grup de specii trebuie să numărăm. Regula era ca prima oară ne uităm la fiecare stol, după care să începem număratul indivizilor. La prima scanare a lacului cu lunetele am găsit un cufundar de talia unui cormoran mare, de culoare foarte deschisă, dar pasărea s-a scufundat foarte repede. Le-am zis prietenilor că eu cred că am găsit un cufundar mare, însă nu eram sigur. După ce s-au uitat și ei ne-am hotărât rapid să ne apropiem de pasăre, ceea ce se putea doar dacă mergeam pe dig. Am demarat în trombă pe dig până la  poziția cea mai apropiată de punctul unde văzusem pasărea. Acesta se afla la aproximativ 100 de metri de mal, așa că nu a mai fost niciun dubiu că este vorba despre cufundarul cu cioc alb, specie pe care o vedeam în premieră în România”, povestește  József Szabó.

Despre specie

Cufundarul cu cioc alb este o specie de pasăre acvatică. Cuibărește în Rusia arctică, Alaska și Canada, dar ajunge și pe coastele estice ale Asiei, în Japonia, Coreea de Sud, Coreea de Nord și China. În sezonul rece, migrează spre ape mai calde. Se estimează că în Europa ajung anual circa 1.000 de exemplare de cufundar cu cioc alb. Specia iernează în numere mici pe coastele Norvegiei, pe Marea Nordului și Marea Baltică. Accidental, exemplare au mai fost observate în Belgia (prima observație a fost în 2017), Austria, Belarus, Bulgaria și alte state europene, dar niciodată în România. Populația este estimată între 16.000 și 32.000 de indivizi, dar cele mai mari numere – 20.000 de exemplare – se găsesc în Canada. Este cel mai mare dintre cufundari, are o lungime a corpului care atinge 90 de centimetri, cu o anvergură a aripilor de 135-150 de centimetri.

József Szabó nu este la prima specie descoperită pentru fauna României pe râul Olt. Anul trecut a descoperit pescărușul lui Franklin tot pe râul Olt, la intrarea în Slatina, în timp ce cufundarul a fost observat în dreptul localității Ulmi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *