Actualitate Administratie

SPAU organizează o nouă acțiune de dezinsecție terestră

Pe raza municipiului Baia Mare va avea loc o acțiune de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, muștelor și țânțarilor, conform Serviciului Public Ambient Urban. Această acțiune face parte din Porgramul unitar de combatere a vectorilor și va avea loc începând cu data de 20 iulie până la sfârșitul lunii, între orele 21:00 – 06:00, în funcție de condițiile meteo.

Pentru combaterea țânțarilor se va folosi o soluție numită AQUA K’THRINE, avizată de Comisia Națională pentru Produse Biocide și care se va aplica cu ajutorul unor motopompe portabile și autopurtate. Căpușele vor fi eliminate cu ajutorul unui produs numit SOLFAC, avizat și el de către Comisia Națională pentru Produse Biocide.

Informații suplimentare în legătură cu această acțiune de dezinsecție terestră pot fi cerute de către cetățenii orașului apelând unul dintre următoarele numere de telefon: 0261225773 sau 0725133155.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *