Actualitate

Soluția care poate preveni răspândirea pestei porcine, ținută sub cheie. ”Am dat-o la femeie”

 

În timp ce pesta porcină a dus la uciderea a peste 100 de mii porci, prevenirea bolii este făcută în multe locuri românește.

 

În Galați, primăriile au primit bani ca să cumpere dezinfectanți și să îi împartă crescătorilor. Deși au trecut aproape 3 săptămâni, unii primari țin substanțele sub cheie, iar alții nu le-au explicat oamenilor cum să le folosească.

Pe altă parte, în Brăila, doi indivizi inconștienți au încercat să fure carne dintr-o fermă unde s-a decis uciderea porcilor, fără să-și pună problema că pot răspândi virusul.

Ca să oprească răspândirea pestei porcine africane, Consiliul Judeţean din Galaţi a alocat în şedinţa extraordinară 250 de mii de euro pentru dezinfectanţi.

Banii au ajuns la primarii care au avut sarcina să cumpere substanţele şi le împartă oamenilor.

În Comandamentul Judeţean de Situaţii de Urgenţă am luat decizia să alocăm sume pentru a achiziţiona dezinfectant pentru toate gospodăriile, pentru toţi crescătorii care au porci”, transmitea Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Primarii au luat substanţele de la mai multe firme. În mod inexplicabil, în loc să le împartă oamenilor, unii le-au ţinut până acum sub cheie.

Reporter: – Oamenii când vor primi substanţele?

Marian Ghinea, primar Vânători: – Începând de mâine vom livra către populaţie.

Alţi primari au fost, în schimb, mai vrednici şi au împărţit dezinfectanţii, dar din păcate nu le-au explicat oamenilor şi cum să îi folosească.

Acum, când vorbim, deja s-a distribuit cam la 60% din populaţia, gospodăriile care deţin porcine”, explică Costică Stroia, primar Smârdan.

Reporter: – V-au dat soluţie dinaia, împotriva pestei porcine. N-aţi dat cu ea?

Localnici: – Am dat-o la femeie şi n-a pus-o la locul lor. O pune de-acuma.

Specialiştii că spun că dacă nu sunt aplicate corect, soluţiile dezinfectante nu ucid virsul pestei procine africane. Tot ei descriu boală ca extrem de contagioasă şi cu o răspândire greu de oprit.

Pesta porcină africană este cauzată de un virsus ADN care se transmite uşor prin contactul direct cu animalele infectate sau indirect prin furaje, apă, mijloace de transport contaminate sau îmbrăcămintea crescătorilor de porci şi a medicilor veterinari.

Pe gura, prin înghiţire, mâncând iarbă cu virus pe ea şi prin căpuşe. Căpuşa care ciupeşte, înghite sângele de la un animal bolnav, înghite şi virusul. Se poate şi prin aer”, explică Cornel Gingărașu, medic veterinar.

Grav este că nu toţi realizează pericolul. Trei angajaţi ai fermei din Tichilești, unde s-a decis uciderea a 35 de mii de porci din cauza pestei porcine africane, au fost prinşi de poliţişti în timp ce încercau să fure peste 20 de kilograme de carne.

Potrivit legii, transportul de animale vii sau moarte este interzis în zonele de focar. Cei care nu respectă regula riscă amenzi de până la 3.600 de lei.

PRO.TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *