112

Şoferul din Negreşti Oaş care a ucis o bunică, o mamă şi o fetiţă de 3 ani circula cu peste 100 de km/h. El provine dintr-o familie care are lucrări la autostrada din județul Constanța – video

Trei generaţii, o fetiţă de trei ani, mama, dar şi bunica au pierit după ce maşina cu care călătoreau a fost lovită violent de un alt autoturism, condus de un şofer băut, din Negreşti Oaş.

Bărbatul, care a intrat pe contrasens, a încercat să fugă după accident, dar a fost prins de ceilalţi participanţi la trafic.

După urmele lăsate pe şosea, martorii descoperă şocaţi cât de grav a fost de fapt accidentul.

Pe şoseaua care leagă localitatea Ovidiu de Mihail Kogălniceanu, un şofer care se pare că urcase băut la volan a pierdut controlul maşinii şi a spulberat un alt autoturism.

În mormanele de fiare au pierit strivite trei persoane. Trei generaţii, aceeaşi familie. O a patra femeie a avut zile.

“Au fost găsite patru victime. Două victime de sex feminin, persoane adulte care erau decedate. O victimă de trei ani în stop cardio respirator. S-a efectuat manevrele de resuscitare, dar din păcate a fost declarată decedată. Iar a patra victimă de sex feminin prezenta traumatism de membru superior şi traumatism cranian”, a declarat dr. Claudia Tatarici, medic SAJ Constanţa.

Potrivit unor şoferi, autorul accidentului de pe podul din Ovidiu circula cu peste 100 de km/h în momentul în care s-a produs impactul.

“Cu siguranţă viteza, la cum arată maşina. Nu am niciun fel de dubiu că a fost altceva în afară de viteză. Şi, bineînţeles, neatenţia”, a declarat un martor.

Bărbatul de 33 de ani care a provocat accidentul a încercat să fugă după ce a realizat ce a făcut, dar nu a ajuns prea departe. Ceilalţi participanţi la trafic l-au prins.

 

 

“Conducătorul auto rămas în viaţă a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea monstrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat cms. George Munteanu, şeful Serviciului Rutier Constanţa.

Deşi maşina lui s-a răsturnat în impact, bărbatul a scăpat nevătămat.

Ionuţ Mane, vinovat de accidentul soldat cu trei morți ce a avut loc lângă localitatea Ovidiu judetul Constanța, este băiat de bani gata. Ionuţ. M. provine dintr-o familie care are lucrări la autostrada din județul Constanța.

foto, video portalsm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *