Religie

Slujbe speciale la mănăstirile din Maramureș. Mii de credincioși se adună la Taina Sfântului Maslu

Taina Maslului este puterea cerească revărsată peste trupurile şi sufletele credincioşilor, ca proorocie şi prezenţă ascunsă (în Taină) a Duhului învierii în inima Bisericii. Untdelemnul este elementul văzut şi profetic (se ştiu proprietăţile sale vindecătoare) prin care Duhul Sfânt dăruieşte harul vindecării tuturor celor ce se ung din acesta prin rugăciunea Bisericii. El devine „untdelemnul îndurării lui Hristos“. În această rugăciune a întregii Biserici sunt antrenate toate soboarele de sfinţi ai lui Dumnezeu care sunt chemaţi în ajutor pentru vindecarea celui în suferinţă.

Canonul de rugăciune al Sfântului Maslu (scris de Sf. Arsenie) cuprinde rugăciuni către Dumnezeu, Maica Domnului şi sfinţi care aduc în viaţa Bisericii mireasma nemuririi în iubirea Sfintei Treimi. De asemenea, în acest canon de rugăciune, toate tipurile profetice ale istoriei sunt aduse spre mărturia iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Mirul şi untdelemnul ungerii sunt semnele prezenţei lui Hristos („Cel uns“) în Biserică: „Mântuitorule, Cel ce eşti mirul cel nestricăcios şi vărsat prin har, care curăţeşte lumea, îndură-te şi miluieşte pe acesta ce-şi unge cu credinţă, în Dumnezeirea Ta, rănile cele trupeşti“.

În lucrarea Sfântului Maslu, sunt unse cu untdelemn sfinţit prin rugăciune toate intrările firii, adică simţurile omului (văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul) care sunt porţi ale alterităţii, fie ea ispită ori binecuvântare. Taina sfinţeşte aceste intrări ale comuniunii umane şi le păzeşte de intrarea cea rea: „Însemnând acum pe robii Tăi cu bucuria peceţii Tale, fă, Stăpâne, simţurile lor intrare de netrecut şi de necuprins pentru toate puterile cele potrivnice“.

Puterea vindecătoare a lui Hristos, dăruită Bisericii şi împărtăşită credincioşilor

Citirile biblice ale Tainei Maslului sunt şapte citiri apostolice şi şapte Evanghelii care arată puterea vindecătoare a lui Hristos dăruită Bisericii şi împărtăşită credincioşilor. Rodirea minunată a untdelemnului sfinţit prin care lucrează Duhul Sfânt este aceea că înnoieşte firea bolnavă de păcat şi orientează viaţa omului spre împărăţia lui Dumnezeu: „Ca şi cei ce se vor unge cu untdelemnul acesta al înnoirii să fie de temut pentru cei potrivnici şi să strălucească în strălucirile sfinţilor Tăi, neavând întinăciune ori prihană; să fie primiţi în odihna Ta cea veşnică şi să ia plata chemării celei de sus“.

Sfinţii Părinţi care au alcătuit slujbele şi rugăciunile Tainei Sfântului Maslu au realizat o adevărată antropologie a căderii şi ridicării omului pe treptele fiinţei. Sunt astfel rememorate căderile cele amare ale umanităţii şi ridicarea prin harul lui Dumnezeu. Timpul omului căzut este o măsură a morţii progresive: „Aşa, Doamne, Cel ce eşti lesne iertător, Căruia îţi pare rău de răutăţile noastre, Cel ce ştii că gândul omului este plecat spre cele rele din tinereţile lui, Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu…“.

Prin Taina Maslului, se instaurează era eclesială a minunilor lui Dumnezeu, adică timpul în care El lucrează prin oameni pentru zidirea veacului viitor. Minunea nu este aşadar numai o străfulgerare a luminii dumnezeieşti în viaţa lumii, ci o permanenţă a istoriei care devine Biserică temporală prin harul lui Dumnezeu. Maslul alină durerea nesfârşită a omului îndepărtat de Dumnezeu şi dă suferinţei un sens hristologic: acela de Cruce a răbdării şi a smereniei omului în Dumnezeu.

Biserica lui Hristos conştientizează finitudinea trupului uman, neputinţa lui de a persevera în bine şi ghimpele morţii din el, dar încredinţează lui Dumnezeu viaţa omului şi pune toate durerile omeneşti la picioarele Crucii lui Hristos. Biserica nu încearcă să ascundă ori să cosmetizeze, ci asumă imensa tragedie umană şi durerea eşecului omenesc, transfigurând prin Hristos Crucea în înviere şi suferinţa în bucurie. Vocaţia umanităţii este aceea de a se bucura veşnic în iubirea lui Dumnezeu, de aceea, durerea şi boala ca pinteni ai morţii trupului îşi au chiar în ele însele sfârşitul, iar omul este zidit pentru locul „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţa cea fără de sfârşit“. De asemenea, bolile incurabile şi durerea cea fără de leac a morţii sunt cuprinse în durerea crucificată a Mielului lui Dumnezeu pentru noi.

Dimensiunea vindecătoare şi restauratoare a rugăciunii eclesiale trebuie unită cu permanenţa gândului la Dumnezeu, care devine o respiraţie spirituală a omului credincios: „Însuţi Preabunule împărate, ascultă rugăciunea mea în ceasul acesta şi în această sfântă zi şi în toată vremea şi locul, şi ia aminte la glasul rugăciunii mele şi dăruieşte tămăduire robului Tău“. Astfel, permanenţa iubirii veşnice a lui Dumnezeu pentru oameni se dăruieşte lumii ca permanenţă a rugăciunii şi a slujirii eclesiale.

Evangheliile Sfântului Maslu sunt trepte şi căi spre vindecare

Condiţiile necesare pentru binecuvântare şi vindecare sunt credinţa puternică (precum cea a femeii cananeence), smerenia adâncă (ca a lui Zaheu), îndurarea (ca a samarineanului milostiv), privegherea însoţită de fapte bune (ca a fecioarelor înţelepte), dorul de slujire a lui Dumnezeu (ca al soacrei lui Petru), stăruinţa în rugăciune („Cel ce vindeci suferinţele cele îndelungate“). Evangheliile Sfântului Maslu sunt trepte şi căi spre vindecarea omului de boală şi de moarte prin lucrarea minunată a lui Hristos.

Cultul liturgic afirmă unitatea şi solidaritatea trupului cu sufletul şi împreuna-vocaţie a acestora pentru slava lui Dumnezeu. De aceea, Biserica ia aminte la neputinţa firii omeneşti şi vindecă suferinţele spirituale care sunt pricini ale durerilor trupului. De aceea, Taina Sf. Maslu conţine dezlegări de păcate şi rugăciuni de iertare. Păcatul este purtător al durerilor (după expresia Sf. Maxim Mărturisitorul), iar luminarea omului vine din interior, prin harul Duhului Sfânt, Care „locuieşte în om şi-l curăţeşte de toată întinăciunea“. Astfel, patimile trupului sunt consecinţe ale patimilor sufleteşti, ale îndepărtării de Dumnezeu, Fântâna bunătăţilor, ale prăbuşirii în moartea iubirii de sine.

După cele şapte citiri apostolice, Evanghelii şi rugăciuni, preoţii citesc o altă rugăciune, punând Sf. Evanghelie pe capul celui bolnav, dăruind puterea vindecătoare a lui Hristos celor în suferinţă: „Ci pun mâna Ta cea puternică şi tare ce se află în această Sfântă Evanghelie, pe care slujitorii cei împreună cu mine o ţin deschisă pe capul robului Tău“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *