Actualitate

Sindicaliştii din învăţământ îl apără pe învăţătorul care a bulversat un copil cu termenul „patinuar“

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi sare în apărarea învăţătorului de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi.

Printr-o comunicare postată pe pagina de Facebook, sindicaliştii condamnă atitudinea din spaţiul public cu privire la subiect, susţinând că li se pare „inadmisibilă maniera de a aduce în faţa opiniei publice viaţa profesională a unui om pentru a fi lovită cu pietre”.

Aceştia spun că până în acest moment, activitatea profesorului a fost „ireproşabilă”, fiind apreciat atât de colegi, cât şi de elevi.

USLIP Iaşi cere ca exerciţiul pe care dascălul l-a efectuat la clasa a II-a să fie expus în totalitate, „deoarece scoaterea din context poate duce la interpretări eronate”.

De asemenea, aceştia consider că cei care au făcut situaţia publică nu au reuşit să „identifice derapajele comportamentale ale părintelui care sunt mult mai spectaculoase”, scrie adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *