Comunitate

Sighetenii puşi pe drumuri pentru a obţine un paşaport. Ce s-a modificat de la începutul anului

Pentru a obţine mai repede un paşaport, sighetenii vor trebui să facă drumuri suplimentare. De la începutul anului, Instituţia Prefectului a anunţat modificări la acest serviciu.

“Începând cu data de 01 ianuarie 2018, activitatea de preluare a cererilor, respectiv eliberare a paşapoartelor simple electronice la punctul de lucru mobil Sighetu Marmaţiei se va efectua o dată la două săptămâni, în ziua de luni – intervalul orar 10.00 – 15.00, conform programului de mai jos, aprobat de prefectul judeţului Maramureş, Vasile Moldovan”, se arată într-un comunicat emis de Prefectura Maramureş.

Astfel angajaţii serviciului se voer deplasa la Sighetu Marmaţiei pentru a colecta cererile doar de două ori pe lună după cum urmează:

IANUARIE          – în data de 15.01.2018 şi 29.01.2018

FEBRUARIE       – în data de 12.02.2018 şi 26.02.2018

MARTIE              – în data de 12.03.2018 şi 26.03.2018

APRILIE              – în data de 23.04.2018

MAI                     – în data de 07.05.2018 şi 21.05.2018

În acest sens, a fost informată Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei şi de asemenea s-a actualizat site-ul Instituţiei Prefectului-Judeţul Maramureş cu privire la aceste modificări.

Soluţie temporară

Reprezentanţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Maramureş au precizat că o măsură similară a fost luată încă din vara anului trecut şi la Borşa pentru eficientizarea serviciului. Cu toate acestea, măsura este una temporară, urmând ca la finalul perioadei anunţate iniţial să se facă o analiză pentru o soluţie definitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *