Actualitate

Şeful Poliţiei Române luat la întrebări de Ministrul Afacerilor Interne. Are legătură cu pedofilul din Bucureşti

Astăzi, 8 ianuarie, purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, a susţinut o declaraţie de presă. În cadrul acesteia, şeful Poliţiei Române a primit termen să răspundă la câteva întrebări legate de pedofilul poliţist.

‘Timp de 48 de ore, conducerea MAI a evitat să intervină şi să comenteze în vreun fel stadiul investigaţiei pentru prinderea agresorului din sectorul 6.

Conducerea ministerului a avut deplină încredere în echipa care a lucrat la acest caz. Există deja o mare tensiune, iar ministrul afacerilor interne nu a dorit ca printr-o ieşire publică în primele ore ale anchetei să pună o presiune în plus pe echipa de investigatori.

În aceeaşi măsură, ministrul apreciază atitudinea poliţiştilor de la Brigada de Poliţie Rutieră care l-au recunoscut pe agresor şi au anunţat echipa de investigatori.

Poliţiştii au demonstrat de fiecare dată că sunt o castă profesională, că sunt uniţi atunci când îşi susţin drepturile şi condiţia profesională. Cu toate acestea, există o limită peste care această unitate de castă profesională nu poate trece – încălcarea legii.

Cazul de astăzi nu trebuie tratat superficial:

Nu toată Poliţia este de blamat, însă sistemul trebuie corectat.

Nu toţi poliţiştii sunt vinovaţi. Aceia puţini care comit abateri grave sunt identificaţi, prinşi şi excluşi din Poliţie.

Derapaje se întâmplă în toate Poliţiile din lume, important este ca după astfel de cazuri lucrurile, care merg prost, să fie schimbate.

În mod cert, această gravă situaţie presupune o analiză serioasă asupra cunoaşterii propriilor angajaţi, iar în cazul de faţă nu e vorba de vreun nou angajat faţă de care să nu fi existat timpul efectiv de cunoaştere. Este un angajat care lucrează din 1990 în sistem şi din 2010 la Brigada Poliţiei Rutiere.

MAI recunoaşte faptul că, în timp, au mai existat derapaje grave la unii poliţişti, ceea ce înseamnă, în viziunea conducerii ministerului, că sistemul actual nu are pârghii eficiente de verificare, testare, cunoaştere.

Ministrul afacerilor interne apreciază absolut necesară o evaluare de ansamblu a managementului Poliţiei, de la toate nivelele. Iar acest lucru se poate face doar printr-o diagnoză serioasă de sistem.

Oamenii de bună credinţă din Poliţie ştiu mai bine ca oricine altcineva că sistemul este vechi, insuficient organizat şi prost gestionat în multe domenii.

Este nevoie de o reformă adevărată şi vom vedea dacă această reformă va putea fi făcută cu aceleaşi persoane care au condus acest sistem în ultimii ani.

Ministrul de interne a decis că, până ce se va termina această diagnoză de sistem, toţi acei şefi care de-a lungul timpului au ascuns problemele sub preş, ar trebui să facă un pas înapoi.

În şedinţa de comandă, care a avut loc astăzi la MAI, ministrul a transmis că Poliţia Română se află în punctul la care trebuie să conştientizeze că această instituţie înseamnă, înainte de toate, un reper de profesionalism, corectitudine şi integritate.

Problemele sistemului nu ţin numai de lipsa de personal, dotare sau de salarii. Genul acesta de situaţii pe care le radiografiem în spaţiul public reflectă o imagine care trebuie urgent schimbată.

Ministrul a cerut sefului Politiei Romane ca, până miercuri, să comunice publicului răspunsurile la câteva întrebări:

1. Cât de serioase şi riguroase au fost testările psihologice la care a fost supus acest agent şi când a fost ultima testare psihologică a acestuia.

2. Cum a fost posibil ca nimeni, în atâţia ani, să nu sesizeze problemele acestui agent.

3. Ce calificative profesionale a obţinut poliţistul în ultimii ani.

4. Ce propuneri are Poliţia Română pentru evitarea pe viitor a unor astfel de cazuri.

MAI nu va discuta despre elementele de anchetă, acestea urmând a fi clarificate de echipa de investigatori.'”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *