Presedintele american Barack Obama a ordonat echipei sale de securitate nationala sa ia „toate masurile necesare pentru a-i proteja pe americani” dupa aparitia unor amenintari de atentate din partea organizatiei teroriste Al-Qaida, a anuntat vineri un oficial de la Casa Alba, transmite AFP. Conform acestui responsabil care a vorbit sub acoperirea anonimatului, presedintele „este tinut la curent de evolutia unei amenintari potentiale (de atentate) care se deruleaza in peninsula Arabia”.
Statele Unite au emis vineri o alerta mondiala de calatorie pentru toti cetatenii americani, avertizand asupra riscului sporit al unor atentate pe care gruparea terorista Al-Qaida le-ar putea comite in luna august, mai ales in Orientul Mijlociu si Africa de Nord, transmit agentiile internationale de presa.
Totodata, Departamentul de Stat a cerut cetatenilor americani aflati in strainatate sa isi ia masuri suplimentare de precautie. Potrivit alertei emise, atentatele sunt posibile ‘in special in Orientul Mijlociu si in Africa de Nord’.
Cu o zi in urma, Departamentul de Stat american a anuntat ca, din ratiuni de securitate, 21 dintre ambasadele si consulatele sale vor fi inchise duminica, prima zi de lucru a saptamanii in numeroase tari musulmane, existand posibilitatea ca activitatea unora sa fie suspendata pentru mai mult timp. Printre misiunile diplomatice americane vizate de aceasta masura se numara cele din: Algeria, Yemen, Arabia Saudita, Bangladesh, Kuwait, Israel, Turcia, Egipt, Afganistan, Irak, Sudan si Libia.
Sursa: Agepres