Politica

SECERA SI CIOCANUL – Senatori ai PSD si UNPR propun interzicerea organizatiilor politice cu caracter comunist

Mai multi senatori PSD si UNPR au depus la Parlament o propunere legislativa privind interzicerea organizatiilor politice cu caracter comunist, pentru constituirea unor astfel de organizatii fiind prevazute pedepse cu inchisoare de la 5 la 10 ani.

Initiatorii, 26 de membri ai PSD, UNPR si independenti, printre care Ilie Sarbu, Gabriela Firea, Mihai Fifor, Sorin Iliesiu, Doina Fedorovici, Constantin Mitu, Alexandru Cordos, au precizat in proiect ca scopul acestei interdictii este prevenirea reinstaurarii in Romania a regimului totalitar comunist.

“Prin prezenta lege, organizatiile politice cu caracter comunist sunt interzise. Scopul aceste interdictii este prevenirea reinstaurarii in Romania a regimului totalitar comunist care a functionat in tara noastra intre anii 1945 si 1989, acesta fiind cel mai criminal regim politic din Europa postbelica – cu un numar de victime situat oficial intre 500.000 si 2.000.000, cifra record daca o raportam la numarul populatiei -, Romania fiind totodata unica tara in care s-au inregistrat victime la caderea comunismului: peste 1100 morti si peste 3300 raniti”, se arata in aceasta propunere legislativa.

Initiativa legislativa prevede ca aderarea la o organizatie politica cu caracter comunist se va pedepsi cu inchisoare de la 3 la 6 ani, constituirea unei asemenea organizatii se va pedepsi cu inchisoare de la 5 la 10 ani, iar sprijinirea sub orice forma a acesteia se va pedepsi tot cu inchisoare, de la 2 la 4 ani. De asemenea, se mentioneaza ca si “tentativa se pedepseste”.

Proiectul a fost depus in 17 septembrie si se afla in consultare publica la Senat.

Aceasta nu este prima propunere legislativa privind interzicerea organizatiilor cu caracter comunist inaintata la Parlament. Senatorul independent Valeriu Todirascu a depus recent la Senat proiectul de lege privind interzicerea organizatiilor, simbolurilor si faptelor cu caracter comunist si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni de genocid contra umanitatii si de crime de razboi.

Sursa: Mediafax