Procesul majordomului Papei Benedict al XVI-lea, Paolo Gabriele, acuzat ca ar fi sustras si transmis presei documente confidentiale, a inceput sambata, la Vatican, a anuntat Sfantul Scaun intr-un comunicat citat de AFP.
Paolo Gabriele /46 de ani/ este prezent la audiere, el urmand sa compara in fata a trei judecatori laici. Informaticianul Claudio Sciarpelletti, judecat si el in acest dosar pentru tainuire, este reprezentat de avocatul sau, precizeaza comunicatul.
Paolo Gabriele, arestat la 23 mai 2012, a fost consemnat la domiciliul sau de la Vatican pe 21 iulie, dupa 53 de zile de detentie intr-o celula a Palatului de Justitie. El este acuzat de a fi sustras din biroului secretarului particular al Papei, monseniorul Georg Gaenswein, un mare numar de scrisori si e-mail-uri ultrasecrete, dintre care unele adresate lui Joseph Ratzinger, si de a fi facut fotocopii pentru a le transmite in exterior jurnalistului Gianluigi Nuzzi, care a scris cartea „Sua Santita” (Sanctitatea Sa).
Acuzat de furt agravat, majordomul risca intre sase luni si trei ani de inchisoare, in circumstante agravante pedeapsa putand ajunge insa la patru ani de inchisoare.
Sursa: Agerpres