Anul Centenarului

Șase proiecte depuse de Consiliul Județean Maramureș, finanțate de Comitetul Interministerial pentru Centenar

Comitetul Interministerial pentru Centenar s-a întrunit la data de 6 iulie 2018 pentru a analiza și a dispune pe baza propunerilor centralizate și evaluate de Ministerul Culturii și Identității Naționale a treia listă de manifestări, acțiuni și proiecte de aniversare a Centenarului Marii Uniri și a Primului Război Mondial. Astfel, s-a aprobat prin Decizie finanțarea a șase proiecte depuse de Consiliul Județean Maramureș, în sumă totală de 785.000 de lei. Totodată, la nivelul județului Maramureș au fost aprobate 20 proiecte în cadrul acestei ședințe desfășurată la începutul lunii iulie, întreaga finanțare ridicându-se la suma de 5.200.564 de lei. 

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că, având în vedere faptul că în anul 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, iar la nivel național există un proiect de aniversare a Centenarului României, Județul Maramureș dorește să susțină și să promoveze, prin colaborare la nivel interinstituțional, proiectele privind celebrarea acestui important eveniment istoric. Unul dintre acestea este „Centenarul Unirii 1918 – 2018. Maramureșul înainte și după Marea Unire a Românilor”, care reprezintă organizarea unor serii de comunicări științifice ce se vor desfășura la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Baia Mare. Acest proiect a fost finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale cu suma de 18.000 de lei. 

Un al proiect finanțat de Comitetul Interministerial pentru Centenar cu suma de 263.000 de lei este „Reconstituirea Drumului Unirii”, prin care se dorește refacerea traseului delegației maramureșene din decembrie 1918, parcurs până la Alba Iulia. ”Luând în considerare faptul că, acum 100 de ani maramureșenii și-au pus amprenta pe actul de înfăptuire a României Mari, consider că acest proiect de reconstruire a drumului Unirii va crea o punte spirituală peste generații, o consolidare a mândriei de a fi parte a acestui popor, o dovadă vizibilă a tot ce înseamnă spiritul nației române”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Tot în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri a României s-a propus realizarea unei cercetări de amploare în Județul Maramureș, care să readucă în atenția marelui public și, în special, în atenția generației tinere, amintirea și jertfa eroilor din marea conflagrație mondială (1914-1918) și valorificarea rezultatelor cercetării, prin editarea unui album „Monumente din Județul Maramureș închinate eroilor din Primul Război Mondial”. În cadrul întrunirii Comitetului Interministerial pentru Centenar din data de 6 iulie 2018, Ministerul Culturii și Identității Naționale a alocat suma de 126.000 lei către Consiliului Județean Maramureș pentru acest proiect depus de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș.

Proiectul „Recunoaștere și recunoștință pentru făuritorii României Mari” însumează rezultatele cercetării de teren efectuate în anul 2017 prin proiectul „Maramureșeni la Alba Iulia. 1 Decembrie 1918”, implementat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. Pentru reușita acestui proiect s-a alocat suma de 80.000 lei către Consiliul Județean Maramureș pentru proiectul depus de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. 

Gabriel Zetea: Județul Maramureș promovează personalitățile care și-au adus contribuția la înfăptuirea Marii Uniri

Județul Maramureș dorește să promoveze personalitățile maramureșene care și-au adus contribuția în înfăptuirea marelui ideal național: UNIREA. Unul dintre marii corifei ai Maramureșului este Preotul Vasile Lucaciu. Supranumit „Leul de la Șișești” datorită caracterului său intransigent și a puterii de luptă, Vasile Lucaciu a impresionat deopotrivă contemporanii săi și generațiile care i-au urmat, devenind din timpul vieții un simbol al luptei pentru dreptate și adevăr. Ca urmare a luptei pentru apărarea drepturilor naționale dar și a persecuțiilor nedrepte la care era supus Vasile Lucaciu, Șișești a devenit un cunoscut punct de rezistență și afirmare românească. Luând în considerare faptul că Vasile Lucaciu a obținut o bursă la Institutul Sfântul Atanasie din Roma, dar și că a mărturisit în cel mai convingător mod credința fermă în înfăptuirea marelui ideal național în fața miilor de auditori români din Italia, Elveția, Anglia, America sau Franța, s-a considerat a fi importantă promovarea acestuia prin manifestări cultural – științifice și în afara granițelor țării. Proiectul „Preotul Vasile Lucaciu – Promotor al proiectului Marii Uniri” presupune organizarea unei conferințe internaționale dedicată studenților români de la Universitățile Pontificale și ale universităților de stat din Roma precum și rezidenților români din Regiunea Lazio. Pentru acest proiect, Ministerul Culturii a alocat suma de 73.000 de lei.

”Luând în considerare faptul că, în acest an aniversar pentru România, îi omagiem pe cei care acum 100 ani s-au sacrificat pentru realizarea marelui ideal național – unirea tuturor românilor, Maramureșul ca regiune istorică a perioadei formării statului Român a avut un rol important în desfășurarea acțiunilor politice din acea vreme. Tribunul Unirii, George Pop și conacul său de la Băsești au fost punctul de întâlnire a personalităților politice ale acelor vremuri: Vasile Lucaciu, Ioan Rațiu, Vasile Goldiș, cei care au pus bazele împlinirii visului milenar al neamului românesc. În acest sens am propus proiectul Recunoaștere și recunoștință pentru făuritorii României Mari, care va fi finanțat cu suma de 80.000 de lei”, a conchis șeful administrației județene, Gabriel Zetea. 

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că din totalul de 50 de milioane de lei alocați, la nivel național, de Comitetul Interministerial pentru Centenar, peste 5 milioane de lei vin în Maramureș, ceea ce reprezintă peste 10% din întreaga sumă. ”1 Decembrie 1918 a fost pentru Maramureș un moment crucial, iar sentimentele patriotice care încearcă în acest an centenar maramureșenii sunt poate mai pronunțate decât în alte părți”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *