Comunicate de presa

SAPTAMANA PREVENIRII CRIMINALITATII – Ziua prevenirii infractiunilor comise cu violenta

In ziua dedicata prevenirii infractiunilor comise cu violenta, politistii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii si-au propus sa popularizeze prevederile legale in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie. Astfel, impreuna cu politisti de ordine publica, acestia s-au deplasat la cateva societati comerciale de pe raza municipiului Baia Mare, societati in care isi desfasoara activitatea preponderent femei, unde au sustinut o activitate de informare cu privire la drepturile pe care le detin victimele violentei domestice.

Doamnele au fost informate despre formele violentei in familie, despre efectele negative ale tolerarii unui comportament violent in mediul familial, despre posibilitatile de sanctionare a agresorilor dar si despre sistemul de sustinere si consiliere al victimelor, precum si despre posibilitatea cazarii pe o perioada determinata in centrul social special destinat victimelor violentei domestice.

Serviciile acordate in cadrul acestui centru sunt si de consiliere juridica, sociala si psihologica, sprijinirea beneficiarelor in obtinerea drepturilor materiale si financiare prin intocmirea dosarelor de ajutor social sau alocatii de stat si familiale, sprijinirea beneficiarelor pentru reintegrarea lor in societate prin identificarea unui loc de munca, a unei locuinte precum si a unei institutii de invatamant pentru copii.

O tema de discutie a fost si informarea cu privire la modificarile aduse Legii 217/2003 prin Legea 25/2012 care introduce o posibilitate noua de aparare sub forma ordinului de protectie.

Ordinul de protectie se emite de catre instanta de judecata, respectiv judecatoria de pe raza teritoriala in care isi are domiciliul sau resedinta victima violentei domestice. Poate solicita instituirea ordinului de protectie orice persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei (art. 26, alin.1 din Legea 25/2012).

Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusa de victima personal sau prin reprezentant legal.

De asemenea, cererea poate fi introdusa in numele victimei si de: procuror; reprezentantul autoritatii sau structurii competente, la nivelul unitatii administrativ-teritoriale, cu atributii in materia protectiei victimelor violentei in familie (ex.: asistentul social comunitar din cadrul primariei comunei de pe raza unde domiciliaza victima); reprezentantul oricaruia dintre furnizorii de servicii sociale in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie, acreditati conform legii, cu acordul victimei. (in conformitate cu prevederile art. 27^1din Legea 25/2012).

La cerere, persoanei care solicita ordinul de protectie i se poate acorda asistenta sau reprezentare prin avocat, dupa cum prevede art. 27^3, alin.3 din aceeasi lege.

Cererea privind emiterea ordinului de protectie se intocmeste potrivit formularului de cerere prevazut in anexa care face parte integranta din Legea nr.25/2012.

Pentru a obtine un astfel de ordin de protectie, victima trebuie sa completeze o astfel de cerere de emitere a ordinului de protectie, care va fi scutita de taxa judiciara de timbru si care va fi judecata in regim de urgenta.
Ordinul de protectie are caracter provizoriu, fara a putea depasi 6 luni de la emiterea sa, dupa acest termen putandu-se solicita instituirea unui nou ordin de protectie.

Cererea pentru instituirea ordinului de protectie este scutita de taxa de timbru si se judeca in regim de urgenta ( instanta poate emite ordinal de protective in aceeasi zi) iar hotararea judecatoreasca constituie titlu executoriu. Acesta se comunica de indata structurilor Politiei Romane in a caror raza teritoriala se afla locuinta victimei si a agresorului.
Sursa: IPJ Maramures