Actualitate Cultura

S-a parafat “Axa culturală Aiud-Gherla – Sighetu Marmaţiei”

Primarii din Aiud, Gherla și Sighetu Marmației, orașe celebre prin închisori, au semnat un protocol prin care se demonstreză că sunt orașe ale tradiției, culturii și armoniei. Proiectul “AXA CULTURALĂ AIUD- GHERLA- SIGHETU MARMAȚIEI” conține un program comun de activități cultural-artistice, reprezentative pentru fiecare zonă, care să contribuie la cunoașterea reciprocă, la valorificarea patrimoniului cultural și nu în ultimul rând la o nouă imagine a celor trei orașe.

La semnarea protocului au fot prezenți primarii din cele trei oraşe, respectiv Iulia Adriana Oana Badea (Aiud), Horia Scubli (Sighetu Marmației) și gazda evenimentului Ioan Neselean(Gherla). Fiecare primar a fost însoțit de câte un ansamblu artistic reprezentativ pentru zonele folclorice unde sunt situate cele trei orașe. Spectacolul s-a desfățurat pe stadionul municipal din Gherla.

Ansamblul folcloric MARA al Centrului Cultural, a reprezentat muncipiul Sighetu Marmației, bucurându-se de aplauzele și aprecierile publicului dar și de o primire excepțională din partea gazdelor. Ansamblul sighetean împlinește anul acesta 50 de ani de activitate și este pregătit de coregraful Gheorghe Rednic, dirijorul Mihai Chiș și solista Ileana Matus.

Municipiul Gherla (cu o populație de peste 22.000 de locuitori), este singurul oraș din Romania care a fost construit in secolul al XVIII-lea după un plan prestabilit, a cărui construcție s-a păstrat până în prezent. Faptul că stilul baroc domină se datorează pătrunderii stilului baroc în Transilvania o dată cu fondarea Gherlei de catre coloniștii armeni. Municipiul a împlinit peste șapte sute de ani de la prima atestare documentară, peste 300 de ani de la fondarea orașului modern, având onoarea de a fi ridicat la rangul de municipiu la 16 oct. 2000. Gherla se prezintă astăzi ca un oraș cu un farmec aparte, marcat fiind nu numai de curgerea milenara a Somesului Mic, de vestigiile glorioase ale castrului roman “Congri” sau de numeroasele clădiri monumentale în stil baroc târziu dar și de valoroasa sa tradiție spirituală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *