112

S-au ales cu dosar penal pentru că au încercat să scoată ilegal din România două minore

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au întocmit lucrare penală unei mame a două minore, dar și șoferului care conducea mașina în care se aflau acestea, deoarece au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat.

În data de 25 august a.c., în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Franța, H. Dumitru, în vârstă de 33 de ani, cu dublă cetățenie româno-franceză.

În autoturism se mai aflau în calitate de pasagere, două minore de 5, respectiv 6 ani, împreună cu mama lor, F. Viorica, de 39 de ani, toate având domiciliul pe raza județului Satu Mare.

La controlul de frontieră s-a constatat că mama minorelor nu deținea procură notarială pentru a scoate copiii din țară, fapt pentru care nu li s-a permis continuarea călătoriei și li s-a spus că trebuie să se întoarcă pe teritoriul României.

În timpul manevrei de întoarcere a autoturismului, conducătorul auto, fratele femeii pasager, a demarat în trombă spre teritoriul Ungariei, sustrăgându-se controlului de frontieră.

Drept urmare, autoritățile de frontieră de pe teritoriul statului maghiar au luat măsurile necesare pentru oprirea autoturismului în cauză, iar la scurt timp, mijlocul de transport a fost interceptat și redirecționat spre teritoriul României.

Ulterior, autoritățile maghiare au predat lucrătorilor noștri persoanele în cauză, în vederea continuării cercetărilor.

Drept urmare, polițiștii de frontieră au întocmit conducătorului auto și mamei minorelor lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și participație improprie la trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *